Suceava ar putea fi primul județ din țară în care cazierul judiciar să fie obținut în toate orașele

Toate polițiile din municipiile și orașele județului Suceava sunt pregătite pentru a putea elibera pe loc cazierul judiciar, sistemul urmând să fie funcțional după ce acestea vor obține accesul la baza de date a Centrului național de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor din cadrul MIRA.
 

Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a anunțat, luni, că sucevenii își vor putea obține cazierul judiciar de la polițiile din toate municipiile și orașele județului deoarece au fost realizate toate condițiile de infrastructură necesare. El a spus că trebuie obținut accesul la baza de date a Centrului național de administrare a bazelor de date privind evidența persoanelor, motiv pentru care a cerut sprijin MIRA și Secretariatului General al Guvernului pentru a primi această aplicație. El a arătat că, astfel, Suceava va fi primul județ din țară în care cazierul judiciar să se poată obține pe loc în toate orașele. “Astfel se va rezolva o problemă importantă pentru populație, oamenii nemaifiind nevoiți să vină până la Suceava pentru cazier”, a spus prefectul de Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI