Ce rost are să mai înveți?

S-au cam dus și exa-menele na-ționale și de bacalaureat de anul acesta. Județul Suceava a ieșit, încă o dată, în evidență cu coeficiente de promovabilitate remarcabile, la bac situându-se – să nu fie cu deochi – chiar pe primul loc. Dar oare ce se ascunde în spatele unor asemenea performanțe? Sunt copiii noștri cei mai cu mai cu moț dintre toți, ori nu cumva supraveghetorii au fost cam „neatenți”?
 

Mai ales la țară, acolo unde, se știe, puțini elevi se pot bucura de accederea la standarde de pregătire comparabile cu cele de la oraș. Anul trecut, la baca-laureat, dacă nu mă înșel, au fost dispuse controale la inspectoratele școlare cu rezultatele cele mai bune și la cele cu promovabilitate proastă. La primele, pentru că notele băteau la ochi de mari ce erau, iar la cele din urmă pe motiv de lipsă de implicare, interes și pregă-tire. Atât din partea cadrelor didactice, cât și din cea a elevilor. Care au fost con-cluziile anchetei, încă nu am aflat, dar cu certitudine „ceva este putred în învăță-mântul românesc”. Rapor-tul de zilele acestea asupra unei anchete cerute de președinție relevă că acesta nu stă tocmai pe roze, România fiind codașa clasamentului european, din acest punct de vedere. Cu prilejul examenelor amintite, mi-a fost dat să aud, de la părinți, lucruri aproape incredibile. Fiica unuia dintre aceștia a ieșit din examen plângând de mama focului că, deși din barem rezulta o notă finală de 9,80, examinatorul i-a dat doar 9,60. Aceasta, în timp ce unui coleg, cu prestare mai slabă, dar care i-a strecurat profesorului 2 milioane de lei vechi, a luat 10 cu brio. Poate că este vorba doar despre „folclor” sau doar de un caz izolat, însă respectiva elevă, și mulți ca ea, se întreabă: atunci ce rost are să mai înveți?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI