Domnia sa este de părere că este vorba despre o diversiune a postului de televiziune Realitatea TV și a patronului Sorin Ovidiu Vîntu, care „a difuzat până la intoxicare această făcătură grosolană”. „Acesta s-a gândit să facă plac președintelui Traian Băsescu, prin «umflarea artificială» a PD și «pedepsirea» tuturor partidelor care au votat în Parlament pentru suspendare”, a specificat președintele PRM Suceava. Ex-senatorul sucevean spune că rezultatul este cu totul altul, iar în acest sens a invocat un sondaj secret, realizat pentru informarea Palatului Cotroceni și pe care PRM a pus mâna. Gheorghe Acatrinei reliefează că „acesta confirmă, încă o dată, că PRM, cu 300 de mii de membri cu carnet, dispune de un nucleu dur de cel puțin 15 la sută, sub care nu are cum să coboare”. Sondajul prezentat Președinției, efectuat în perioada 28 iunie-2 iulie 2007, pe un eșantion de 1200 de persoane, cu marjă de eroare de plus/minus 1,7 la sută, plasează PSD pe locul întâi, cu 19 la sută din voturile electorilor. În preferințele alegătorilor urmează, în ordine, PRM cu 17,3 la sută, PD cu 11,7 la sută, PNG cu 10,1 la sută, PNL cu 9,6 la sută, UDMR cu 4,7 la sută și PC cu 2,9 la sută.
Sondajul realizat de IMAS:
Peremiștii suceveni nu sunt de acord cu rezultatele unui sondaj de opinie IMAS, care creditează Partidul România Mare cu 4 la sută din preferințele electoratului, sub pragul de intrare în Parlament. Liderul Organizației Județene Suceava a PRM, ex-senatorul Gheorghe Acatrinei, a afirmat, într-o conferință de presă, că „nimeni nu este atât de naiv încât să creadă în sondajul mincinos aruncat pe piață”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii