EMINESCU DESPRE CREANGĂ

La 170 de ani de la nașterea povestitorului humuleștean, m-am gândit că aprecierile bunului său prieten, Mihai Eminescu (,,eminentul scriitor și cel mai mare poet al românilor”, 1878 – I. Creangă) merită să fie reîmprospătate și cunoscute de generațiile de azi. ,,Sub îndemnul acestuia, Creangă s-a încercat să scrie (…)” (Petru Th. Missir).

 

,,Eu atâta știu numai, – mărturisea povestitorul – că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris, cum am scris, am scris…”. Împreună au lucrat la un chestionar folcloric. Despre chestionar și munca pentru elaborarea și redactarea lui, M. Eminescu a relatat în ,,Timpul”, nr. 70/1882: ,,Încă sub ministrul Maiorescu se împărțise, după cum știm, un asemenea cestionar privitor la datinile poporului, la naștere, nunți, înmormântări și la alte ocazii solemne. La cestionarul întâi a lucrat mai cu seamă Ion Creangă.” M. Eminescu a menționat că ,,la români pentru țăranul din Moldova [e reprezentativ] Creangă, pentru crișeni Sla-vici, pentru spiritul și viața târgoveților Anton Pann. Scrierile unor asemenea [scriitori] sânt greu, adesea cu neputință de tradus…”. ,,Dar la dreptul vorbind, la Piatra [Neamț], într-un ținut muntos, plin de legende, de proverbe, de locuțiuni, apoi localități istorice, [revista] Colectorul [literar pentru ambele sexe] nu găsește ce să cu-leagă? Un muntean de baștină, născut aseminea în ținutul Neamțului e Ioan Creangă. Citit-au vreodată colectorii pe Dănilă Prepeleac, pe Soacra cu trei nurori și altele, ca să vadă care ar trebui să fie izvoarăle din cari să se inspire și cum vorbesc și se mișcă ținutașii din Neamț?” ,,Literatura populară are la români foarte puțini reprezentanți, pe care-i și cităm după cât ni-i aducem aminte: Anton Pann (Valahia), Vasile Aron și Ioan Barac (Transilvania), Const. Negruzzi și Alecsandri (în unele scrieri) pentru Moldova și între cei mai noi fără contestare Slavici (povestirea umoristică) în Ungaria și Creangă (povesti-rea fantastică) în Moldova.” Mite Kremnitz a scris și ea: ,,Citeam împreună [cu M. E-minescu] din aceeași carte [Convorbiri literare]povești populare, mai întâi de-ale lui Creangă – și el avea o bucurie copilărească citindu-le” ori ,,Cea din urmă după-amiază și seară dinaintea plecării [M. Eminescu]o petrecu la noi: povești lui Baby [copilul ei] basmul Capra cu trei iezi”. Poetul a scris rapoarte și recenzii despre cărțile de școală ale povestitorului. În cartea de lectură Învățătorul copiilor de Ion Creangă etc., a desco-perit o poveste de-a lui, formulând judecăți de valoare despre poveștile noastre: ,,(…) ceea ce e original e modul de a le spune, e acel grai românesc cu care se îmbracă ele, sunt modificațiunile locale, potrivite cu spiritul și cu datinile noastre.” Astfel I. Creangă a fost apreciat de poet, fiindcă scrierile sale ,,se reazimă pe însuși graiul poporului.”- ,,Ceea ce face meritul scrierii lui Slavici, Creangă, Nicu Gane, nu e numai talentul autorilor, concepția lor curat românească, ci și (…) [pentru că] și-au păstrat sănătatea sufletească, reflectă tinerețea etnică, curăția de moravuri, seninul neamului românesc”. – ,,Cel mai original dintre ei pân-acum e povestitorul I. Creangă, ale cărui basme traducându-se, ar pierde tot farmecul și mai cu seamă tot hazul lor”. Într-o scrisoare către Veronica Micle, poetul scria: ,,Ar trebui să mă crezi un ingrat, dacă n-aș recunoaște că la Junimea n-am avut cu nimeni nici un raport sufletesc. L-am avut, dar târziu, când a venit, adus de mine, Creangă, pe care îl întâlnisem la Bolta rece într-o seară”. Publicarea Amintirilor în ,,Convorbiri literare” și reproducerea lor în ,,Timpul” l-au determinat pe poet să scrie: ,,Amintirile din copilărie sânt scrise cu artă și meșteșug de un mare scriitor. Vremea va dovedi că aceste pagini sunt inimitabile și vor rămâne de-a pururi modele pentru toate veacurile. Simple, ele trăiesc în acele tablouri rustice de un umor unic în literatura noastră, dar încadrate de o poezie care tulbură și fascinează pe cititorul lor”. M. Eminescu a avut mare încredere în arta de povestitor a prietenului său. Traducând la Odesa câteva basme de-ale lui A. S. Pușkin, el le-a trimis prin Petru Novleanu lui I. Creangă: ,,pentru a le vedea dacă sunt bune de tălmăcit și pe limba lui (…)”. Cu intuiția sa genială, poetul a apreciat caracterul poveștilor și amintirilor, forța lor epică, originalitatea, conținutul bogat, acea împletitură savantă de umor și satiră, limba expresivă, oralitatea stilului, specificul național și popular. GRAȚIAN JUCAN