„Ba e o frunză !“

Cel mai recent volum al lui Marcel Mureșeanu, din peste 20, în majoritate de versuri, este „Totul e altfel” (poeme), Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca, 2007, volum lansat de curând și la Suceava, cu prilejul unei reveniri (în calitate de membru în juriul Concursului de literatură de la Udești) pe meleaguri și alături de oameni de care, de altfel, este atât de legat.

 

„Totul e altfel” (peste 130 de pagini, aproape 100 de titluri, cu o prefață de Irina Petraș) se deschide cu un motto (auto-)ironic și chiar (auto)parodic, ludic… – un gând vag amărui, cu amestec de îndoială și încântată mirare care pe cât ar părea că va des-luși sensul de contur al cărții, pe atât îl tulbură și-l adâncește. Cheie și lacăt, totodată: „Poate nici nu există altceva/ decât Viața Veșnică/, iar eu, ca prostul,/ de moarte m-ascundeam…!”. Autorul îți pune în mână un caleidoscop și îl tot rotești până la ultima pagină, un ceas sau două, timp după care îți spui că ești suficient de antrenat pentru a purcede la o nouă lectură: totul e altfel? El e magicianul, iar dumneata, cititorule, păpușa livrescă. Între pagini foșni-toare cu sensuri mișcătoare, m-aș încumeta să atrag atenția asupra a (măcar) două repere: 1) „Ba e o frunză!/ Ba e o pasăre!/ Ba e o pasăre!/ Ba e o frunză!/ Și tot așa ne încontrarăm/ până când ea, auzindu-ne,/ se desprinse din locul ei/ și căzu la picioarele noastre./ Dar noi nici după aceea/ nu ne-am dat seama ce este.” („Celestă întâmplare”, p. 20) – o superbă definiție a poeziei și artă poetică, totodată și 2) „Las totul/ Poeziei/ – ei! –/ celei ce credincioasă fiindu-mi/ a murit/ odată/ cu mine! („În-scris”, p. 132) – un (fals) testament ce amplifică, în fond, un strigăt victorios: Câștigă-torul ia totul! Lectorul își poa-te asuma partea sa. Dar până a se asigura de o astfel de vic-torie, desigur, nicidecum les-nicioasă, venind dintr-un și după război vechi (mereu stâr-nit) al eului liric cu textul (o probă ar fi și reluarea motivu-lui hărțuirii textuale, întâlnit și în volume anterioare, înce-pând cu cel astfel intitulat, în 2001) și până a-și permite a o partaja cu autorul, el, lectorul trebuie să participe realmente, să se implice în întreaga ave-tură. Implicare imposibilă fără un „pact cu autorul și lumile sale”, cum observa Adina Ungur (scriind despre „Valea Tauris”, 2004). Să savureze, adică, istoriile (cu tâlc, uneori cu aer de fabulă) propuse de Marcel Mureșeanu, uneori să se întristeze sau să se lase cuprins de frisoane, să se lase cuprins de melancolii, să de-vină voce între vocile textului, să se lase cucerit de surprizele care îl așteaptă ici și colo. Sau să cutreiere spații livrești, re(s)puse în noi și glisante contururi („Poeta lacustră”, p. 15, cu secvențiale, fulgurante invocări din Poe și Bacovia, sau „La un artist”, p. 46 – de la Eminescu, la Bulgakov, de pildă). S-au sesizat în versurile lui Marcel Mureșeanu și anume adieri soresciene (și Irina Petraș le invocă). Părelnice sunt, iar ele s-ar datora unor anume particularități ale discursului (de care nu se uzează uniform, repetitiv) care nu solicită, credem, obligatorii puneri în relație sau distanțări; ele țin de epicitate, voci introductive, dialoguri-pretext, ironie etc. Funcția lor specială este, la Marcel Mureșeanu, de a decupa realul și a-l transla în ficțiune, pentru ca în final să-l armonizeze sau să-l codifice liric. Despre moarte. În „Totul e altfel”, numeroase sunt tex-tele în care interogații, revela-ții, destăinuiri o indică; pe ea sau dincolo de ea. „Umbra tha-naticului”, de altfel, fusese remarcată încă înainte de „Pa-tima recunoștinței” (2006), acolo unde s-ar vădi „mai apăsat” (A.D. Rachieru). Deși o întrebare a uneia dintre voci-le cărții sună așa, „Dar este/ oare, vreo ființă/ ce să fi fost ‹‹cruțată de gândul morții››?” („Răspunsul”, p. 116), tema e una dintre cele aflate doar la îndemâna înțelepților. Sau înțelepțiților. Care pot comuni-ca deschis atât cu sufletul, cât și cu trupul, chiar și atunci când acestora le sunt destinate să fie în miezul unor întâmplări diferite. Celor care au aflat că sufletul și trupul pot reveni și rămâne împreună unite prin text. „Ba e o pasăre!”