Cu glas frumos și sincer, Carmen Mihalache

Pentru noua sa carte, a cincea (apărută la Editura Timpul, Iași, 2007), scriitoarea băcăuană Carmen Mihalache (redactor-șef al revistei ,,Ateneu”) a ales cehovianul ,,Urât mai trăiți, domnilor!”, pe care dramaturgul l-a adresat locuitorilor plicticoși ai planetei, spune Gorki, ,,cu glas frumos și sincer”. În ciuda acestui titlu, Carmen Mihalache se oprește puțin asupra aspectelor întristătoare ale vieții. Cu glas frumos și sincer, autoarea preferă să scrie despre cele două mari iubiri care i-au marcat destinul: cărțile și teatrul. ,,Dependentă de cărți”, ,,la umbra lor” de când era ,,fată în floare”, Carmen Mihalache trăiește într-o lume care există deopotrivă în cărți, dar nu ca un univers paralel, ci ca o a patra dimensiune, accesibilă doar inițiaților, marilor, nevindecabililor, pasionaților cititori.

 

Avertismentul despre caracterul unei femei se află într-o frază de Alice Voinescu, atitudinea recomandabilă față de oameni e concentrată într-un îndemn al lui Ibrăileanu, o picătură de parfum joacă rolul madlenei lui Proust, scriitorul și prietenul Octavian Voicu avea ,,ceva dintr-un personaj cehovian” ș.a.m.d. Nu e vorba de citatul care reflectă împrejurarea, gestul, omul, nici de o lungă aventură donquijotescă, ci de un mod mai rar, deosebit de subtil, de a trăi viața cu o luciditate potențată de cărți, cu disperări și bucurii rafinate de cărți. În acest sens, ,,Despre o anume îndrăgostire” sau câteva fragmente din ,,Decupaje” re-prezintă unele din cele mai frumoase pagini închinate căr-ților din câte am citit. Om de teatru și prin visul de odinioară de a ajunge actriță, și prin munca în secretariatul literar al teatrului din Botoșani, și prin mulții ani de când sem-nează cronici teatrale și este invitată în juriile unor manifestări teatrale de prestigiu, Carmen Mihalache scrie în secțiunea a doua a volumului, ,,Dincolo și dincoace de scenă”, nu despre spectacole pe scenă, cum poate ne-am fi așteptat, ci despre spectacolul unor cărți despre teatru și marii săi artiști, actori și regizori. Nu sunt simple cronici la volumele semnate de Ludmila Pantajoglu, despre Clody Bertola și despre Ștefan Iordache, de Cătălina Buzoianu și Andrei Șerban, despre ei înșiși, de Cristina Modreanu, despre Alexander Hausvater, de Florica Ichim, despre Vlad Mugur ș.a.m.d., ci descoperirea entuziastă a unor puncte de vedere, a unor preferințe, a unor încântări comune, amintiri despre protagoniștii cărților sau despre autorii lor: ,,Am văzut-o pe Clody Bertola în multe spectacole (…) O vedeam pe stradă, uneori, în perioada studenției mele. Avea, într-adevăr, așa cum spune Lucian Pintilie, un mers de «,soldățoi», contrastând puternic cu figura ei abstrasă, visătoare, cu expresia ei pierdută, de somnambulă.”; ,,Călătoresc în unele seri cu Oltița [Cîntec] prin lumea cea mare oprindu-ne la câte un teatru. Mă las pe mâna ei…” Sentimentul dominant degajat de această secțiune e unul al respectului față de colegii de breaslă (respect mai rar întâlnit) și al unei solidarități intelectuale vii, puse în slujba teatrului de calitate, pentru o viață de cali-tate, teatrul, ca și cărțile, schim-bând, cum spune Alice Voi-nescu, ne aduce aminte Car-men Mihalache, ,,nivelul sufle-tesc”. Surprinzătoare, tulburătoare, paginile autobiografice din ,,Decupaje”, partea finală. Cu același glas frumos și sincer, când cu melancolie, când cu o undă de umor, Carmen Miha-lache vorbește despre bunică și cărți, despre părinți și cărți, despre iubire și cărți, despre dis-perare și cărți, despre înțelepciune și cărți, despre alegeri și cărți, despre fiii ei și cărți. Fiii ei, Alexandru și Vlad, ,,antidotul meu la urâtul din lume”, sunt de altfel și cei cărora le dedică această captivantă carte. Amănuntul îi dă greutatea unei cărți de învățătură și credem că o așază în ierarhia sufletească a autoarei pe treapta cea mai de sus. Treaptă justificată în toate privințele.