Președintele PD Suceava, dl Eugen Constantin Uricec, a declarat, marți, că Birourile de conducere locale PD din comunele Mălini, Hârtop și Zvoriștea vor fi dizolvate în viitoarea ședință a Biroului Permanent Județean. Dl Uricec a spus că va fi luată în discuție și activitatea conducerii locale a PD din alte 15 localități sucevene unde la referendum între 50 și 60 la sută dintre votanți au votat pentru menținerea în funcție a președintelui. El a arătat că procentul obținut în aceste localități în favoarea președintelui este considerat mic și că, în urma analizei rezultatelor, există posibilitatea schimbării și a unor conduceri din aceste organizații. Vicepreședintele PD, deputatul Ioan Oltean, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că rezultatul obținut în județul Suceava la referendum este „mulțumitor”, arătând că putea fi mai bun. El a cerut organizației județene să analizeze situațiile din fiecare organizație locală și să adopte măsurile care se impun.
Conducerile organizațiilor locale ale PD din trei localități sucevene unde, la referendumul pentru demiterea președintelui, peste 50 la sută din locuitori au votat „Da”, vor fi dizolvate, iar conducerile PD din alte 15 localități ar putea fi schimbate pentru rezultate nesatisfăcătoare.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii