Răs”crucea” PC

În 2004, Uniunea Națională PSD+PUR a câștigat alegerile generale. Traian Băsescu a făcut în așa fel încât acest lucru să nu conteze prea mult și a impus un Guvern al Alianței D.A., susținut de UDMR și PUR. Dacă la UDMR lumea nu se aștepta la altceva și nu s-a mirat foarte tare că maghiarii au trădat înțelegerea cu PSD, la PUR lucrurile au stat altfel. Partidul lui Dan Voiculescu a avut tupeul să rupă uniunea cu social-democrații, deși, dacă PSD nu-i lua în căruță pe Umaniști, tare mi-e că de PUR se auzea ca despre PNȚCD. Adică doar prin manualele de istorie.
 

Trădarea PUR a fost sancționată și de Traian Băsescu, cel care i-a „momit” la guvernare, dar și de electorat. Acum PUR, care între timp și-a schimbat „blana doctrinară” și se cheamă Partidul Conservator, are în sondaje între 0 și 4%. Mai mult decât penibil. Mai nou, conservatorii au cam început să simtă cum barca lor ia apă și, chiar dacă Antena 1,2,3 produce bine (la nivel financiar), încet-încet, câte unul, pleacă din partid. Ultimul a fost Constantin Gheorghe, senator de Suceava, care, deși a primit de la partid cam tot ce era posibil, a plecat la PD fără regrete. La Suceava, PC oricum nu era o forță, dar acum, după ce și liderul de la municipiu, dl Aurel Vasiliu, și-a dat demisia, lucrurile încep să revină la stadiul din perioada 2001-2003, când partidul era condus de cine avea chef în ziua respectivă să mai dea pe la sediu. Răscrucea de drumuri în care se află PC actualmente se simte în ura cu care „profesorul” Voiculescu abordează problemele la nivel central. „Felix”, cum își spunea profesorul când era la SECU, nu mai are argumente și greu va mai convinge pe cineva că Antenele sale pot aduce procente electorale. Pe cine va parazita în 2008 PC, e greu de anticipat. Cum mi-e greu să anticipez dacă PC va mai fi partid parlamentar în mandatul viitor. Cât despre ce se întâmplă la Sucea-va, aici chiar e ceață totală!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI