În cadrul campaniei, centrul menționat și instituțiile partenere implicate – Prefectura, Universitatea „Ștefan cel Mare”, IȘJ Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, ASP, DGASPC, Fundația „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Asociația studențească „Amicus” – au pregătit activități speciale care se desfășoară chiar de la începutul acestei săptămâni. Ieri, la Centrul de Plasament „Speranța”, a avut loc o activitate de informare a tinerilor privind riscurile consumului de tutun, urmată de difuzarea filmului ,,Tutunul sau sănătatea“, iar la sediul Autorității de Sănătate Publică Suceava s-a desfășurat un curs de informare privind prevenirea consumului de tutun în rândul tinerilor, cu asistenții comunitari. La sediul acestei instituții au fost expuse ieri și desene pe tema prevenirii consumului de tutun. Astăzi, la ora 10, la sediul CPECA are loc premierea elevilor din școlile participante la proiectul ,,Clase fără fumat” și ,,Mesajul meu antidrog”. Mâine, la Universitatea „Ștefan cel Mare”, la ora 13, va avea loc o licitație de obiecte, iar la ora 15, în parcul din fața Casei de Cultură, se va deschide Târgul de meșteșugari organizat de Asociația „Amicus”, Asociația „Exploratori pentru sănătate”, Asociația pentru Sănătate, Educație și familie, cu sprijinul Primăriei Suceava, în cadru Programului educativ „Meșteșuguri pentru mici și mari”. Campania va culmina joi, la ora 13, cu Marșul antifumat, care va porni din Parcul Universității și va ajunge la Casa de Cultură. Participă tineri din centrele de plasament, elevi și studenți, reprezentanți ai partenerilor. La final, elevi din licee și de la Palatul Copiilor vor prezenta un program artistic.
„Creează și bucură-te de locuri fără fum de țigară” se numește Campania națională care marchează Ziua internațională fără fumat din 31 mai, desfășurată de Agenția Națională Antidrog, iar la nivelul Sucevei de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava. Titlul campaniei este de fapt o „variațiune” la tema propusă anul acesta de Organizația Mondială a Sănătății „100% medii libere de fum de țigară”, în ideea că populația trebuie informată și conștientizată asupra beneficiilor aduse sănătății de spațiile fără fum de țigară, dar și sensibilizată asupra necesității respectării legii care interzice fumatul în spații publice, precizează Angelica Câmpan, reprezentanta CPECA.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii