Rednic antrena de un singur an ca principal și câștigase titlul în Giulești, făcând fericite chiar și vagoanele ruginite din depoul de aproape. Apoi, a venit neatinsa Ligă a Campionilor, cu ultimul hop, Anderlecht, o echipă nici prea, nici foarte, solidă, mai degrabă nordică și insipidă. Bine, nici Rapid nu era vreo sperietoare și, clar, pleca cu a doua șansă. După 0-0 la București, în Belgia pauza arăta o tabelă decu-pată parcă din basme: 2-0 pentru Rapid. Era de fapt un coșmar. Și cred că, dincolo de ezitările lui Maftei sau ale lui Bratu, Rednic a înțepenit pe margine și s-a blocat tactic. Norocul pare să-și fi întors fața spre „Puriu”. Cu principalele rivale, „câinii” au tranșat meciurile într-o singură repriză. Oricum, azi, înainte de orice altceva, mi-ar plăcea să știu că repriza aceea nu se va mai repeta niciodată în cariera lui. Mă simt mai bine reamintindu-i-o ca pe un mare eșec, decât lăudându-l pentru un titlu ale cărui merite i se cuvin pe deplin.
Se zice că, dacă un lucru se întâmplă o singură dată, sunt șanse uriașe să nu se mai întâmple niciodată. Dacă însă se întâmplă de două ori, sigur se va întâmpla și a treia oară. Așadar, e sigur că Mircea Rednic va mai câștiga titluri, n-am nicio îndoială și nimic nu mă va convinge că, statistic, nu va fi unul dintre marii și galonații antrenori români. Numai că întâmplările din viața lui de tehnician îmi vin în minte de-a valma și nu pot să nu mă opresc asupra reprizei memorabile de la Bruxelles, când tot ce ar fi putut fi mai frumos pentru debutul cari-erei sale s-a transformat într-o hidoasă poveste de aruncat la coș, după ce ai ars-o.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii