Reamintim că au fost oprite toate demersurile începute de CJ și spital pentru închirierea unui spațiu din incinta spitalului unei firme private, pentru platoul imagistic. Acum, conducerea spitalului a început preparativele pentru externalizare, fiind obținut mai întâi acordul sindicatului. Urmează studiul de prefezabilitate, apoi obținerea acordului CJ, respectiv ASP. Dl Dăscăliuc a precizat că radiologia din spital rămâne așa cum este, fiindcă se va externaliza doar „imagistica de performanță”, și anume investigația tomografică, scintigrafia, mamografia și RMN-ul.
Pentru că licitația pentru platoul imagistic s-a anulat
Cele 7 firme care au cumpărat caietul de sarcini pentru licitația referitoare la înființarea unui platou de imagistică vor primi banii înapoi, având în vedere că procedura a fost amânată, întrucât acest serviciu va fi externalizat, iar caietul de sarcini nu mai este valabil, a informat ieri directorul Spitalului Județean Suceava. Caietul de sarcini a costat 50 RON. „Noi am anunțat firmele că nu se mai face licitația și că urmează să se facă o alta, pentru externalizare”, a declarat ieri dl Dăscăliuc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii