PSD cere PNL să-și vadă de …treabă

Președintele Organizației Județene a PSD Suceava, dl Gavril Mîrza, i-a acuzat ieri pe liberalii suceveni că se ocupă doar de „tras sfori” și că în realitate nu sunt sensibili la problemele oamenilor, deși clamează că se ocupă de bunul mers al guvernării. „Nu se ocupă de nimic. Nici de referendum, nici de bunul mers al guvernării ca oamenii să-și rezolve problemele prin instituțiile deconcentrate”, a explicat președintele PSD Suceava, într-o conferință de presă.
 

Potrivit dlui Mîrza, PNL Suceava este insensibil la probleme oamenilor, exemplificând cu cei care lucrează în agricultură, care, o bună parte din ei, nu și-au primit subvențiile, sau cu situația bolnavilor de cancer, care sunt puși pe drumuri pentru a-și obține medicația. „Nu se ocupă decât cu tras sfori”, a mai spus președintele PSD Suceava. Domnia sa și-a exprimat surprinderea că liderul PNL Suceava, primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a declarat că după referendum, PNL se va ocupa de PSD. „Să lase PSD în pace și să aibă grijă că au responsabilitatea guvernării”, l-a sfătuit dl Mîrza. Reamintim că președintele PNL Suceava, dl Ion Lungu, a declarat duminică, la puțin timp după Dele-gația Permanentă Teritorială a organizației că liberalii suceveni au ca prioritate demiterea președintelui suspendat, dl Traian Băsescu, la referendumul din 19 mai, pentru că acum el reprezintă „răul cel mai ma-re”. „Astăzi, Traian Băsescu este răul cel mai mare. De PSD ne vom ocupa după”, a spus dl Lungu, care a subliniat că PNL, care este la putere și partid de dreapta, nu are nici o înțelegere cu PSD, care este un partid de stânga și în opoziție.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI