Potrivit precizărilor președintelui PD Câmpulung Moldovenesc, Ion Badale, mitingul va beneficia de prezența deputatului Ioan Oltean, a președintei organizației de femei a PD, fostul ministru Sulfina Barbu, precum și a liderilor județeni suceveni ai PD, Eugen Uricec și Adrian Drăgan. Pentru a se preîntâmpina eventuale accidente organizatorice cauzate de energia electrică, la locul mitingului va fi adus și un generator capabil să facă față unei pene de curent. După mitingul de la Câmpulung Moldovenesc participanți localnici se vor deplasa și la manifestarea simi-lară de la Iași, care va avea loc pe 13 mai.
La Câmpulung Moldovenesc este programat pentru data de 12 mai un miting de susținere a președintelui suspendat al României, Traian Băsescu. Președintele PD Câmpulung Moldovenesc ne-a mai precizat că, prin organizarea acestei manifestări, se dorește și informarea corectă a populației despre modul în care trebuie să voteze. Mitingul este programat între orele 14-19, în aer liber, în centrul municipiului, a fost autorizat de primărie și organizatorii se așteaptă la peste 400 de participanți. Organizatorul manifestării este filiala locală a Partidului Democrat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii