În intervalul la care se face referire, 1129 persoane s-au încadrat pe piața muncii. Pe categorii socio-profesionale, din numărul total de șomeri înregistrați, 84% sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial, profesional; 14% au pregătire liceală sau postliceală și 2% sunt absolvenți de studii superioare. Cele mai afectate de șomaj sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-39 ani, cu o pondere de 30%, precum și cele de 40-49 ani, care dețin 26% din numărul total al șomerilor. Rata șomajului din județul Suceava este cea mai scăzută de după primii ani din deceniul trecut.
Rata șomajului la nivel județean, înregistrată la sfârșitul lunii trecute era de 3,76%, cu 0,6% mai mică decât luna anterioară și cu 1,16%, în scădere comparativ cu cea din aprilie 2006. Așa relevă datele oferite publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, potrivit cărora, în baza de date erau înregistrați 9744 șomeri, dintre care 3997 beneficiari de indemnizații și 5747 de neindemnizați. Potrivit unui comunicat semnat de directorul executiv, Constantin Șuvăr, numărul de șomeri nou înscriși, în aprilie, este de 226 persoane beneficiare de indemnizații. În aceeași lună, au ieșit din evidențe 1139 de șomeri în plată, precum și 2844 șomeri neindemnizați.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii