UCM Reșița – CS Universitatea Suceava 33 – 29 (16 – 16)
CS Universitatea Suceava s-a deplasat la Reșița în ultima etapă a Ligii Naționale, acolo unde a dat o replică pe măsură proaspetei câștigătoare a Challenge Cup. Pentru handbaliștii de la UCM, partida cu echipa suceveană a fost prima după succesul european, motiv pen-tru care, într-o sală arhiplină, aceștia au prezentat publicului trofeul cucerit. Universitarii suceveni au avut o primă repriză foarte bună, în care s-au aflat la cârma jocului, conducând pe tabela de marcaj până în minutul 28, când scorul era 14-16. Pe fondul eliminării lui Adomnicăi, gazdele au reușit să marcheze de două ori, cele două echipe întrând la cabine la egalitate, 16-16. UCMR-iștii au început în forță partea a doua a jocului și s-au desprins încă din primele minute la 4 goluri, distanță pe care au menținut-o pe tabelă până la finalul jocului, scorul final fiind 33-29.
„A fost un meci specific finalului de campionat. Reșițenii au dorit neaparat să serbeze cu acest prilej și cucerirea Challenge Cup. Nouă ne-a lipsit Chiruț, care nu a făcut deplsarea, dar cu toate acestea am dat o replică bună și la final am primit aplauzele publicului gazdă”, a declarat tehnicianul Petru Ghervan. Pentru CS Universitatea au marcat: Adomincăi (7 goluri), Gavriloaia (5), Mitrea (4), Ignat (3), Țuțu (3), Dospinescu (2), Zvanciuc(2), Hapenciuc (1), Andrei (1). CS Universitatea încheie sezonul 2006-2007 pe locul 9 al clasamentului, la egalitate de puncte, 23, cu CSM Medgidia. Până miercuri, handbaliștii suceveni vor avea liber, urmând ca apoi să se întâlnească pentru festivitatea de premiere.


























Comentarii