1 Mai – grătare și… ninsoare !

Mica vacanță de 1 Mai s-a dovedit bogată și plină de surprize în zona Câmpulung Mol-dovenesc. Oamenii nu au renunțat la mici, fripturi și bere, chiar dacă vremea nu a fost frumoasă decât în primele două zile și au trebuit să se mute ulterior cu grătar și distracție cu tot în incinte, din cauza lapoviței și frigului. Comercianții au înregistrat vânzări mai mari la carne, băuturi și cărbuni pentru grătare. Cei mai mici locuitori ai municipiului s-au distrat la circ, pentru că întâmplător se afla o astfel de trupă în localitate, iar Poliția municipiului a organizat pentru ei și un concurs intitulat „Educație rutieră, educație pentru viață”. O parte dintre angajații Primăriei au organizat o mică agapă la Cabana Obcioara, iar aleșii locali (chiar dacă nu s-au prea înghesuit să dea curs invitației) au avut prilejul să participe la o acțiune ecologică. Asociația „Ecotin Bucovina”, al cărei vicepreședinte este chiar viceprimarul Ovidiu Tudorici, a organizat plantarea într-un parc din municipiu a 40 de molizi, oferiți prin generozitatea Direcției Silvice Suceava.
 

Puzderie de turiști de toate națiile, culorile și religiile au luat cu asalt Mănăstirea Moldovița și s-au minunat în cor de frumusețea locului, dar și de faptul că, deși în toată zona ploua, în incinta mănăstirii ploaia i-a ocolit pe toată durata vizitei. Și în comuna Vama s-a profitat parțial de minivacanță. E drept că, în timp ce turiștii savurau meniuri tradiționale la pensiuni, localnicii s-au bucurat de zilele lucrătoare declarate libere mai mult pentru a se ocupa de arat și semănat, dar serile au fost folosite pentru participare la bal, pentru distracție la carusel, pentru vizitele la vecini și, desigur, pentru grătar și mici în grădină. Și pe munții din zonă au fost amatori de vacanță specială. Potrivit precizărilor șefului Serviciului Public Salvamont, Voicu Raia, 140 de turiști au petrecut mica vacanță astfel, iar lor li s–au adăugat alte câteva zeci care doar s-au plimbat pe cărări montane. Dacă sâmbătă a fost senin și s-a putut chiar profita de traseele de escaladă montană din masivul Rarău, zilele ce au urmat au adus ninsoare și frig. Grosime stratului de zăpadă încă existentă pe munți a mai crescut cu 10 cm, iar curajoșii care nu au renunțat nici în aceste condiții la statul pe munte au petrecut 1 Mai la zero grade.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI