Circulă ideea că lumea s-a îndepărtat de poezie. Afirmația, să recunoaștem, are acoperire; dar e adevărată doar pe jumătate. În epoca internauților, cartea – nu spun o noutate – a pier-dut bătălia. Iar pragmatizarea societății, năucitoarea ofertă media îndeamnă bravii teleintelectuali spre alte îndeletniciri, ocolind oaza poeziei. Totuși, osârdia lirică a nației dă în clocot, se publică masiv și cum „românul s-a născut poet” (iar viața, vai, l-a făcut prozator), diluviul editorial ne obligă să constatăm că armata poeților s-a îndesit. E mare înghesuială acolo. Și, în același timp, să observăm că impostura s-a lățit, iar autorlâcul face ravagii. Câți dintre ei sunt poeți (cu adevărat!) nu pare a fi o întrebare chinuitoare pentru frontul critic, mai degrabă preocupat de a risipi indulgențe/binecuvântări în toate zările. Oricum, ne mângâiem cu gândul că sita posterității va cerne nemilos. Ce se va alege, de pildă, din actuala explozie vulgarofilă, profitând pervers de pe urma dezinhibării limbajului? Să fie literatura pornografică „marea cucerire” a epocii post-decembriste, cum pare a crede N. Manolescu?
Am prefațat intervenția noastră cu aceste grave întrebări, deoarece, recent, am avut ocazia de a fi prezent la o splendidă seară de poezie. Semn că „dezvrăjirea lumii” poate primi o replică dinspre baricada poeților și că sufletul rămâne mereu însetat, doritor de a se împărtăși din mirajul poetic. Evenimentul cu pricina s-a „produs” la Vatra Dornei. Și nu oriunde, ci în Sala Oglinzilor de la Primărie, adunând un numeros public. Evident, sedus de afiș, savurând întâlnirea cu poezia, fără a fi adus contra semnătură, prin convocator. E vorba, bănuiți, de lansarea unei cărți, „întâmplare” moderată, cu tact, de profesoara Ancuța Voivod. Iar au-toarea, Dna Anica Facina, aflată la al optulea titlu, se face „vinovată” de această mobilizare. Un spectacol tonic, întremător, vegheat de se-cretarul Primăriei, juristul Petru Borgovan, un amfitrion desăvârșit (în absența primarului, „confiscat” la o ședință). Să ne întoarcem însă la protagonista serii. „Dorurile” d-sale, carte apărută sub sigla edi-turii Augusta din Timișoara și tipărită la ROF Suceava, marchează, indiscutabil, un salt. Alaiul vorbitorilor (printre ei, Eugen Axinte, acum brașovean, semnatarul Postfeței, Ion Beldeanu, Aurel Podaru și mai jos iscălitul), „asistați” de Vi-orel Dârja, Vasile Zetu și toată floarea scriitoricească a urbei/zonei (minus dl. Grigorean) au evidențiat, cu probele la înde-mână și reprize anecdotice, o atare concluzie. Pe care Anica Facina a întărit-o, recitând cu har câteva poeme și stârnind aplauzele asistenței. O poezie care, cutreierată de „vântul melancoliei”, în-seamnă un „pas hotărâtor” în devenirea autoa-rei, o evadare din cotidian plonjând în timpul magic, inventând „fericirea de a fi”. Acest bu-chet de doruri, oferit într-o curată textură lirică, purtând „imagini de aer” și „cioburi de po-veste”, cu tentă folclorizantă pe alocuri, eli-berează memoria afectivă. Urcând, fără pre-cipitarea care încearcă atâtea grăbite condeie, „eșafodul trudei”, poeta vine, de fapt, după un îndelung timp al acumulărilor, vitaminizat cu lecturi temeinice. Și promite, firește, alte cărți, umplând „cupele visului”. Cum altfel am putea interpreta spusele d-sale câtă vreme un vers-avertisment sună ferm: „am să las puzderii de semne”. Le așteptăm cu încântare, observând că poeta dorneancă („adoptată”, cum se răsfață), fără a-și exila orgoliul, poartă spre noi o „nostalgie fără nume” (cf. Gh. Grigurcu).
Comentarii