„Trei invitați unul și unul”, astfel au fost prezentați, vineri, la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava, cei trei scriitori care, mai bine de două ceasuri, s-au înfățișat elevilor și, într-o anume măsură, s-au întreținut cu ei: tinerii (și în aceeași măsură, reprezentativii, pentru literatura momentului) Lucian Dan Teodorovici (reamintim, ieșean din Dornești), Florin Lăzărescu (premiat la ediția 2006 a Târgului de carte de la Frankfurt) și, alături de ei, seniorul poet Emil Brumaru. În principiu, niciunul dintre ei n-ar fi avut nevoie de prezentări; totuși, am înțeles, ele au fost necesare elevilor, poate pentru că prozatorii sunt prea tineri, poate pentru că poetul… nu este la fel de tânăr ca versurile sale. Dna prof. Anca Vieru a reușit, credem, să-i apropie repede de public (vorbind convingător despre cărțile lor recente, dar amintindu-și și de propria studenție, pe când studentele se îndrăgosteau, pe rând, de Emil Brumaru și Mihai Ursachi). O surpriză plăcută a constituit-o și faptul că eleva Andreea Novac citise (și a dorit să-l convingă de aceasta atât pe autor, cât și publicul) ultimul volum al lui LD Teodorovici. Reamintim că întâlnirea literară a fost organizată de Asociația Culturală “ArtFest” din Suceava, condusă de Florin Prodan, alături de instituția de învățământ-gazdă și cu sprijinul notarului sucevean Ovidiu Busuioc.
“…că și noi mai murim din când în când” Printre altele (prezentat fiind de dna prof. Anca Vieru în calitate de “poet național” și “poet dulce-obsesie, ceea ce înseamnă și mai mult”, ca au-tor “care este și în manuale, dar care are și texte nereco-mandate sub 18 ani”), poetul Emil Brumaru – mai puțin ca mai tinerii săi confrați în ale condeiului și tastelor – a dorit să-i convingă pe elevi că nu-i tocmai un fapt oarecare să fii scriitor. Și de importanța pe care o poate avea o vizită a unui scriitor într-o școală: “Când eram elev, nu a venit niciun scriitor, măcar să-l vedem…, era Labiș pe atunci… Profitați de ocazie, că și noi mai murim din când în când…!”. Scriito-rii tineri sunt de părere, în schimb, că “vin din stradă” (Fl. Lăzărescu), aspect accep-tat și de Emil Brumaru, cu o paranteză ironică însă: “…dar avem și noi o locuință”. Tinerii (Fl. Lăzărescu) zic că “o carte e ca o pereche de blugi, îți place sau nu…”, perspectivă accep-tată, în felul său, și de Senior: “Eu nu știu pe ce cărări se îndreaptă poezia, proza… Nu știu, asta se vede după aceea”, Dar știe (apropo de lirica proprie) că “chestia cu erotica e fumată, după asta nu știu ce-o să fie, dar asta e fumată”. Poetul Emil Brumaru pare, așadar, a nu ști despre ce prevede viitorul literaturii, dar are (sau trimite către), însă, preferințe clare: Con-stantin Acosmei, “autor cu un singur volum”, Ruxandra No-vac (“acum la Luxemburg”), Dan Sociu (dar “îi strică faptul că are funcție”!). Despre po-ezia sa (erotică) spune (fiindcă fu întrebat, apropo de “mora-litate”): “sunt profund imo-ral, dar dacă aș fi moral n-aș mai scrie”. “Nu poți avea și gagici mișto, ca fotbaliștii, și… “ …Cum, necum, datorită întrebărilor din public, dialogul a fost mutat și spre… dacă merită să scrii (să trăiești din scris, dacă poți să trăiești din scris…). “Trebuie să-ți asumi riscul… Nu poți avea și gagici mișto, ca fotbaliștii, și să scrii”, a spus, îmbrumându-se nițel, Brumaru, dar a rectificat cu orgoliu: “Pe cărțile mele s-a făcut dragoste…”. Apoi, de tot întomnându-se: “Dar nu eu…”. Are, domnia sa, înțelegem, motive de înnegurări și cear-căne în plus. Mărturisește că a primit un telefon (amenin-țător): “Moșule, dacă mai scrii așa, faci infarct…!”. Și poves-tește, cu năduf, cu zgură-n cu-vinte: “N-am mai scris 6 luni după aceea… Dacă l-aș întâlni, l-aș bate!”. În treacăt, își amin-tește și că n-a mai fost de multă vreme la Suceava, oraș în care venea aproape săptămânal, pe vremea (12 ani!) când era medic la Dolhasca. Ultima dată recitase la Casa de Cultură a Sindicatelor și a reținut că o profesoară (probabil că tova-rășă profesoară) îi reproșase că un vers suna astfel: “Dintr-un câine, curge-o limbă”. Că-tre elevi: “N-aș recomanda ni-mănui să ia literatura în se-rios, mai ales celora care vin la școală cu mașina…”. “E fals mitul că, dacă ești scriitor, ești rupt în fund” …Astfel spunea, în schimb, Fl. Lăzărescu – și nimeni nu era rupt în fund – conform tu-turor aparențelor – în acea vi-neri. Însă el, ca și colegul său, au o altă perspectivă (actuală) asupra scrisului, o altă măsură a lucrurilor. Unul (L.D. Teo-dorovici) a fost o vreme (până nu demult) redactor-șef al Edi-turii Polirom, celălalt (Lăză-rescu) a fost director de relații publice al aceleiași prestigioa-se edituri. Acum, ambii scriu scenariul pentru “Animat Pla-net” și, în curând, vom putea urmări și un “sitcom” scris de ei. “Am timp și să trăiesc pe lângă scris”, spune Teodoro-vici, explicând că, atunci când o face (când scrie), se gândeș-te și la el, și la public; și dă de înțeles că nu s-ar gândi numai la public… “Câștigăm bini-șor”, mai spune Fl. Lăzărescu, explicând că “se poate câștiga într-un weekend cât în 6 luni”, cu exemple și din zona publi-cității, a imaginii de firmă sau produs, cu explicația că un pliant de calitate este scris, de fapt, de un scriitor bun, nu de un negustor bun. Și cu înțe-lesul că un negustor bun se ajută cu un scriitor bun… La care adaugă alte minuni, des-pre care, pe aici, nu s-a prea pomenit: “În Occident, ești plătit ca să citești în public, pentru că societatea are nevoie de tine…!” (pe la noi, dacă ești chemat la vreo sindrofie, regizată de mai mari ai zilei, să citești în public, tre’ să zici săru’ mâna – v-o mărturisește, cu umilință, subsemnatul). Așa ceva nu pricepe nici seniorul Brumaru, amintindu-și – parcă fără legătură – că un anume individ și-a tras CD cu cântece pe versuri de-ale domniei sale; iar cântărețul câștigă și poetul înghite în sec, neavând, se pare, nici energia, dar nici obrazul să-l mai adu-că pe artistul-afacerist în fața instanței. Fl. Lăzărescu mai spune (fiind auzit de singurul ziarist din sală): “Cei mai a-preciați ziariști din România sunt scriitori… De asemenea, în PR, în publicitate…”. Se-niorul Emil Brumaru dă din cap a neîncredere, iar timpul trece aproape violent peste creștetul său, suflă peste LD Teodorovici și Fl. Lăzărescu, pare o boare înmiresmată pentru câțiva elevi – dintre numeroșii – din sală, care se întreabă, mai departe, pricepând, dar nepricepând totul, cum e să fii scriitor…
Comentarii