Recviem pentru sfârșitul unei iubiri desăvârșite: familia Löwendal Papae

Duminică, 14 mai 2006, a plecat de pe pământ Lydia Löwendal Papae, fiica marelui pictor al țăranului bucovinean George baron Löwendal la puține zile după soțul său, arhitectul Radu Mihai Papae. Deși baroneasa avea o vârstă venerabilă, peste opt decenii, totuși vestea sfârșitului său a fost una surprinzătoare, căci ființa ei era una ce întrupa însăși imaginea vitalității, a bogăției de spirit și bucuriei de a trăi. Și nu oricum, ci frumos, armonios, aș putea spune, chiar la modul artistic. Ea a avut, de fapt, mai mult ca orice, două calități emblematice: a fost în egală măsură o Vestală și o Muză. Vestală în templul zeului tată, marele pictor George baron Löwendal, pe care l-a venerat și slujit toată viața transformându-și locuința într-un templu dedicat lui; și muză a poetului Mihai Papae, care i-a scris și dedicat mereu cărți de poeme ei și numai ei.
 

Ea a făcut de toate în viața ei, arhitectură, balet, muzică, pedagogie, prezență socială de mare distincție și câte altele; a vorbit, a scris și a cântat în multe limbi: franceză, germană, rusă, italiană, daneză, ucraineană, bulgară, engleză, norvegiană, polonă și altele, în toate cu accent desăvârșit. Dar mai ales, a păstrat cu sfințenie memoria scumpă a tatălui ei, a încercat mereu să-i eternizeze opera, să i-o pună în valoare așa cum merită, într-o galerie națională Löwendal, așa cum valoarea tablourilor sale o justifică pe deplin (ceea ce in oricare altă țară s-ar fi întâmplat de mult!), constituind, după 1990, Fundația George, baron Löwendal, închinată acestui scop. Spirit profund religios, tatăl ei a pictat icoane în biserici, dar a pictat mănăstiri și biserici în tablourile lui și, mai ales, a pictat oameni, portrete de neegalat ale țăranilor bucovineni al căror maestru de necontestat a rămas pentru totdeauna. Despre opera lui de mii de lucrări, s-au spus și s-au scris vorbe entuziaste, de mare adâncime. Iată câteva extrase: „el merge către un rea-lism psihologic de mare portretist… simbolizând sufletul și personalitatea modelului”(Petru Comarnescu), „Un Sadoveanu al picturii…, el crea în jurul lui o stare spe-cială, o epocă a lui, un antren de artă și spirit,…el face o sinteză mare creând istorie din țărani, el este unul din marii noștri artiști naționali”(Sabin Balașa), „Niciodată mânăstirile n-au inspirat atâta măreție și pitoresc, ca în tablourile maestrului pictor” (Camil Petrescu), „Lö-wendal aduce în pictură, dincolo de perfecțiunea meș-teșugului, un adevăr omenesc pe care îl poți găsi numai la marii pictori, la marii scriitori, de aceea …îl apropii de Rembrandt…și de Tolstoi și de Balzac. E o viață de fulger neîntrerupt”. (Lucia Demetrius), „Chipurile lui sunt icoanele în piatră ale neamului nostru” (D.Paciurea), „În capetele de țărani, el egalează pe Dürer dar e el și e mare!” (Dragoș Protopopescu), „Portretist fără egal în pictura românească; portretele lui parcă țâșnesc din ramă” (Romulus Vulcănescu), „… o apariție excep-țională. Un fenomen, în felul său, un unicat….Adunarea țărănească este alcătuită din sutele de portrete care întruchipează cea mai deplină, uneori dramatică, alteori fascinantă, frescă a psihologiei rurale din întreaga noas-tră plastică românească.” (Acad. Răzvan Teodorescu) Așadar, o personalitate din cele rarissime în cultura unui popor, atât ca artist, cât și ca manifestare existențială. Fiica lui, Lydia, l-a evocat mereu, a făcut ca memoria lui să nu se ofilească, vorbind tuturor despre ființa lui miraculoasă, povestind legendele tablourilor lui aflate pe pereții casei sale, citind din manuscrisele lui și povestind lucruri definitorii despre ele. Unul dintre acestea mi-a rămas cu precădere în cuget (dar și pe filmul video!) și găsesc acum încă o dată prilejul de a-l rememora. Cică la Cernăuți, pe când pictorul, pe atunci angajat plenar al teatrului de acolo (regizor, scenograf, director, balerin, inventator în ale tehnicii, pictor de decoruri etc.), ieșea pe stradă, era imediat înconjurat de admiratori care-l provocau să povestească și-l ascul-tau fascinați. Cineva, ars de veșnica invidie națională, i-a replicat că de ce face el atâta paradă de românism, își mobilează casa românește, familia lui se poartă în straie românești, pictează doar subiecte românești, țărani și biserici bucovinene, când el nu-i, în fond, decât un străin. Răspunsul baronului Löwendal e de săpat în piatră: „dumneta ești român prin ocazia nașterii, dar eu sunt român prin liberă opțiune”. Azi când atâția se dezic și se scutură ca de o neplăcută exemă de calitatea de român, dorind cu ardoare să se fi născut în altă națiune, gestul acestui străin are parcă o infinită reverberație simbolică. Și, de fapt, ea a continuat să adopte această atitudine căci ținuta ei de gală, atunci când ieșea în societate în multe împrejurări în care activa ca o mare doamnă de lume, era aceea a costumului popular românesc, așa precum odinioară marile aristocrate purtau costumele populare ca o ținută nobiliară. Am multe fotografii cu Lydia în această ținută ce se asorta perfect atitudinii ei vesele, dar și distins nobiliare. De fapt, ea se înrudea cu marile familii nobile de pe pământ, dar așa cum spunea cu umor prințul său consort, Mihai Papae, prin as-cendența marelui astronom Tycho Brache, ea se în-rudea și cu cele de pe lună, căci cel mai mare crater de acolo poartă numele marelui astronom! Ca muză, ea fost inspiratoarea iubirii statornice a soțului său, Mihai Papae, marele arhitect și profesor al arhitecților români, care s-a manifestat și ca poet prin cărțile sale de poeme (ultimele două publicate, dar încă nelansate: La fel ca ieri, Versuri de citit în doi…tot mână în mână, Editura Semne, București, 2004, și Mâine ca azi, Editura Semne, București, 2005) dedicate mereu și mereu unei singure ființe, soția sa Lydia. În aceste cărți adorația merge până la scrierea cu majusculă a pronumelor de adresare către ea, precum în cazul adresărilor religioase. Dragostea lor a durat 60 de ani, adică o lungă viață de o netulburată armonie, demonstrând astfel că aserțiunile despre căsătoria ce omoară dragostea sunt valabile doar în cazul iubirilor mediocre, sortite din pornire sfârșitului neglorios. Iar sfârșitul acestei iubiri a însemnat un triumfal finis coronat opus, căci la câteva zile de la înhumarea nobi-lului său prinț consort Mihai Papae, Lydia a trecut și ea la cele veșnice, neștiind să învețe lecția de-a trăi singură pe pământ, ea care a învățat cu ușurință atâtea lucruri în viața ei. Aproape că au plecat odată sau, oricum, au plecat împreună, exemplul lor adăugându-se altor câteva exemple devenite celebre; soții Ștefan Augustin Doinaș și Irinel Liciu și, în memoria culturală bucovineană, e-xemplul, din păcate, mai puțin mediatizat, dar cu nimic mai puțin valoros, al soților Torouțiu. De fapt, cred că nici exemplul cuplului romantic Eminescu-Veronica Micle, aceea care nu i-a supraviețuit poetului decât 50 de zile, stă cap de serie al acestor exemplarități. Și atunci referindu-ne la toate acestea, sau acum, doar la cei din urmă, cu ce este mai presus exemplul celebrilor Romeo și Julieta, decât acesta, care are și calitatea de-a fi real, spre deosebire de acela care nu e decât o ficțiune? La acest moment de mare durere provocat de pleca-rea unor ființe exemplare se instituie însă și o stare de apoteoză, căci acesta constituie și triumful unei mari iubiri, dar și exemplul unei vieți ce părea că sfidează însuși timpul prin bogăția de spirit, cultură, armonie, frumusețe și longevitate, ce a făcut ca ei să fie până de curând eroii unor mediatizări de succes în presă și în televiziune și care au făcut-o pe Lydia foarte fericită. Și, de fapt, și aici semăna cu tatăl său căci, așa cum po-vestește ea într-un film video pe care l-am realizat mai demult împreună, pictorul Löwendal spunea că el ar fi vrut în fond să fie actor. Și de fapt, a și fost un histrion genial, căci prin tot ce era a fost un ilustru personaj multilateral, diamantin și fascinant. Iar Lydia, cea mai frumoasă dintre creațiile sale, i-a prelungit această apetență, căci toată ființa ei ce conferea lumină și armonie oricărui conclav, era de fapt, un adevărat și de neuitat spectacol. Acum s-a tras cortina peste acest spectacol, iar cere-monia de înmormântare a avut parcă un aer de eveni-ment cultural și profund spiritual, atât prin slujirea de mare elevație, har și noblețe a părintelui cărturar Ioan Buga, prin ofrandele tulburătoarei și profundei poete Nazaria Buga, prin aportul fiului lor, Ieronim Buga, di-rijorul și fondatorul coralei Cappella Getica, ce a cântat sublim la ceremonia de la biserica cimitirului Sfânta Vineri (toate acestea fiind rarissime gesturi absolut dezinteresate!); prin mulțimea coroanelor de bun rămas, prin cuvintele inspirate rostite de mulții vorbitori ce au conturat profilul complex și meritele celei dispărute, precum colonel George Galan, activul reprezentant al Societății bucovinene la București, venerabilul orator Gabriel Gheorghiu, semnatara acestor rânduri, prin recitarea versurilor lui Mihai Papae, ș.a. Prezența unor personalități ale diplomației internaționale, ale reprezentantelor Societății Doamnelor Bucovinene din Suceava a altor persoane din viața culturală, precum is-toricul literar prof. univ. Ion Rotaru, dna Ada Măldărăscu, din partea Fundației Löwendal, și mulți alții a făcut din această înmormântare un adevărat eveniment, așa cum merita și probabil își dorea acea ființă miracol ce se despărțea astfel de lumea pe care a iubit-o atât. Prezentele rânduri au doar menirea de-a sublinia că prin sfârșitul Lydiei, al acestui cuplu fascinant, se stinge acest fenomen pe care l-am numit în cele scrise de-a lungul timpului: «Löwendal: o familie nobilă prin sânge și spirit, românească prin liberă opțiune». Amintirea lor va dăinui, însă nu numai prin inestimabila operă a marelui pictor, dar și prin marea bogăție su-fletească și energie spirituală pe care cea de-a zecea și ultima baronesă Löwendal a știut să o semene în cugetele și-n sufletele celor printre care a trăit. LUCIA OLARU NENATI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: