Activitatea părintească: unde?, încotro?

Copiii noștri iau putere și tărie din seva morală a generației care-i crește. Ei așteaptă de la părinți nu numai hrană substanțială, îmbrăcăminte, cămin comod și liniștit, ci și o educație care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă din punct de vedere intelectual, fizic, estetic, dar mai ales moral. Pentru realizarea acestui deziderat trebuie să-și împletească activitatea cei trei factori: școala, familia și organizațiile de tineret (care nu prea există). Școala are un rol conducător, având în vedere că ea beneficiază de cadre calificate, capabile să modeleze suflete și caractere. Dar, în același timp, familia reprezintă mediul de bază în care trăiesc și se formează copiii. Aici învață primele noțiuni, aici fac cunoștință pentru prima dată cu realitatea și viața, aici trăiesc primele sentimente și emoții, aici întâlnesc primii prieteni (frații și surorile), aici încearcă sentimentul de iubire fără margini pentru părinți, aici trăiesc prima viață în colectiv.

 

Există familii care constituie un mediu prielnic pentru formarea unui om demn, se preocupă de educare, țin legătura cu școala. Există însă și părinți care nu prețuiesc cum se cuvine misiunea ce le revine în educația copiilor. Unii gândesc că, odată cu începerea școlarității, au scăpat de grija pentru educația copiilor. (…). În procesul de educație a copiilor în familie, un mare rol, esențial, îl joacă autoritatea părintească. (…). Adevărata autoritate părintească se întemeiază, în primul rând, pe prestigiul părinților, pe puterea morală izvorâtă din comportarea lor corectă în viață și muncă și din însușirile lor morale, exprimate prin gânduri și fapte. Manifestările nesănătoase, de lipsă de cinste și respect pentru adevăr constituie pentru copii exemple rele. (…). Alți părinți greșesc neținând seama de particularitățile de vârstă. De exemplu, până în clasa a IV-a, îl ajută și-l îmbracă, îl încalță, îi face ghetele, ba încă și temele.(…). Iar bunicii exagerează cu manifestările de iubire față de nepoți. Sau le iau apărarea, când părintele își ceartă copilul: „Parcă tu făceai altfel, erai mai breaz?” Integritatea și exem-plul părinților nu trebuie știrbite în fața copi-ilor. Mai sunt cazuri când părinții, pentru a se face ascultați, plătesc copiilor această as-cultare cu bani sau cu daruri, cu cadouri. A-ceasta înseamnă, de altfel, corupere și mită. De exemplu: „mănâncă borșucul, dacă vrei să-ți iau ursulețul; scrie-ți tema singur, dacă vrei să-ți dau ciocolată”. (…). Asemenea co-pii, obișnuiți să primească recompensă pentru orice faptă, când devin mari cred că totul li se cuvine, că n-au niciun fel de îndatorire. Ei ajung să disprețuiască munca, să disprețu-iască eforturile susținute în îndeplinirea obli-gațiilor – în cazul lor, învățătura. Unii părinți, pentru a-și apropia copiii, manifestă o atitu-dine de prietenie, familiarism, lipsite de sens. (…). Acest gen de părinți tratează copiii de la egal la egal, crezând că în felul acesta vor gândi mai matur, că vor fi mai bine pregătiți pentru viață. La un moment dat, respectul și stima pe care ar trebui să le datoreze părinților se sting, copiii devin îngâmfați, se amestecă fără rost în treburile celor mari. Acestea sunt forme greșite întâlnite în edu-cația copiilor, care sunt tentați să-i imite pe cei mari, să împrumute purtările părinților. Temelia unei educații bune, frumoase, corecte o constituie COMPORTAREA CORECTĂ a pă-rinților în familie, în societate, apropierea lor de copii și conducerea acestora în viață cu dragoste și pricepere. Unitatea, înțelegerea, dragostea dintre soți este o condiție de cea mai mare importanță pentru realizarea adevăratei educații. Copiii au o dragoste fără limite și simt o dragoste deosebită pentru părinții care se iubesc și se înțeleg. Acești părinți au o mare putere morală asupra copiilor lor, și această putere este cu atât mai mare, cu cât ea vine de la ambii părinți. E bi-ne ca această unitate și înțelegere să fie îndrep-tate către aplicarea unor metode pozitive, a unor măsuri juste față de copii. De exemplu, atunci când au observat că elevul (copilul) a început să ia note mai mici, părinții au hotărât de comun acord să întărească legătura cu școala, să-i organizeze copilului un regim zil-nic mai judicios, să-i asigure condiții mai bu-ne de studiu acasă – liniște, ordine, curățe-nie -, să-l controleze zilnic dacă-și face temele. Un exemplu extrem de prețios în purtarea corectă, pe care părinții îl pot oferi copiilor, este tratamentul bunicilor, al propriilor pă-rinți. Respectul pentru aceștia, grija pentru ei, pentru viața și mulțumirea lor sunt înre-gistrate de copii și transmise de ei în practică în același fel. Exemplul moral al părinților, conduita lor în spiritul moralei constituie una dintre teme-liile adevăratei educații. Stimați părinți, în-drumați pașii copiilor în viață, conduceți-i cu tact și pricepere, fiți alături de ei întot-deauna, acordați-le sprijinul atunci când se simte nevoia. A ști să-i conduci pe copii în viață înseamnă a-i aduce pe neobservate pe drumul cel bun, a-i feri de greșelile mari, periculoase, a-i ajuta să învingă piedicile. Conduși în felul acesta, atunci când le dăm voie să zboare cu propriile aripi, zborul lor va fi sigur, neșovăielnic. Copiii și tinerii care sunt îndrumați, supravegheați, ajutați de pă-rinții lor, pășesc cu mai multă sârguință în viață și-i privesc cu mai multă încredere și respect pe aceștia. Prin câștigarea încrederii, prin apropierea cu tact și finețe de sufletul copiilor, prin arătarea unei calde înțelegeri, părinții îi determină pe copii să-și deschidă inima, să-și mărturisească bucuriile sau suferințele, nemulțumirile sau eșecurile. Și, atunci, putem interveni cu un sfat, cu o părere sau cu o îndrumare, și inima lor va fi câștigată pentru totdeauna. Avându-i alături cu sufletul, îi putem dirija în așa fel încât să ajungă oa-meni așa cum ni-i dorim cu toții: de nădejde, de onoare, cinstiți, muncitori, prilej de bucu-rie atât pentru părinți, cât și pentru educatori. Înv. pens. ELENA COVATARU Rădășeni