Vasile Eminovici – primul dascăl din Parohia Călineștii lui Cuparencu

…Cel care poposește pentru prima dată în Călineștii lui Cuparencu, pentru a cerceta originea familiei și a patro-nimului Eminovici, este profesorul cernăuțean Vasile Gherasim, care are posibilitatea, în toamna anului 1922, să consulte, cu sprijinul preotului D. Furtună, principalele acte păstrate la biserica satului: Conscripția din anii 1816, 1857, 1859, 1911 (3 vol.); Tabelarnic protocol 1815, 1851 (1 vol.); Condica cununaților 1802-1861, 1861-1902 (2 vol.); Condica născuților 1802-1853 (1 vol.) și Condica morților 1802-1856, 1856-1885 (2 vol.). În urma acestor consultări, Vasile Gherasim indica drept moment al venirii pe lume, în satul Călineștii lui Cuparencu, a lui Vasile Eminovici anul 1780; după el, toți biografii de anver-gură, începând cu George Călinescu și sfârșind cu George Munteanu, au susținut, fără excepție, aceeași dată.

 

De fapt, descinderea Eminovicilor în Călinești și numirea în funcția de dascăl a lui Vasile Eminovici au con-stituit pentru eminescologi puncte controversate, Ion Roșu stabilind, se pare, varianta cea mai plauzibilă în cartea sa Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, Originile, București, Editura „Cartea Românească”, 1989. Înlăturând sistematic, pe bază de documente, ipotezele lui Vasile Ghe-rasim, George Călinescu, Augustin Z.N. Pop, Petru Rezuș și Dimitrie Vata-maniuc (acesta din urmă susținând, totuși, originea transilvăneană a familiei Eminovici), Ion Roșu atribuie întâietatea descinderii la Călinești lui Vasile Eminovici, bazându-se pe două documente apropiate ca timp: Mitrica născuților și a morților 1784-1802 și Conscripția asupra tuturor persoanelor din parohia bisericii cu hramul Sf. Îngeri din Călinești și petrecerea lor, din 6 noiembrie 1806. Benefică pentru stabilirea primilor Eminovici la Călinești rămâne biserica de piatră din sat, ctitorie a mazilului Mihalachi Cuparencu, a cărei zidire începe în 1791 și se termină în 1798, an în care biserica de lemn este mutată în satul Negostina. Deși slujbele reli-gioase încep să se țină în noua biserică din anul 1798, „târnosirea” ei se pe-trece abia în anul 1805, după cum consemnează Condica cronicală a enoriei Călineștii lui Cuparencu, document păstrat în parohia Călineștilor, sub forma unui registru tipizat, având foaia de titlu tipărită, cu mențiunea „Cernăuți 1890”. Dacă în primul document, Mitrica Născuților… (cel mai vechi din paro-hie), patronimul Eminovici (cu varian-tele Iminovici, Ieminovici, Iäminovici) lipsește cu desăvărșire, Conscripția… înregistrează în casa cu numărul 27 următorii locatari: „Vasile Eminovici, dascăl; Ioana, soția lui; Agafia, maica lui; Ion, nepotul lui; Elena, mătușa lui”. (apud Ion Roșu, op. cit.,. p. 116). După cum se poate lesne observa, capul familiei, care locuiește la casa cu nr. 27, este Vasile Eminovici, cel care a fost numit dascăl de „patronul Căli-neștilor” și a primit din partea acestuia casă de locuit și lot agricol „din fondul religionar”. Ion Roșu este îndreptățit, prin ur-mare, să constate victorios: „Asemenea date inedite, plus amănuntul de acum știut că până la 1804 casa zisă „a Eminovicilor” a fost locuită vremelnic de familiile Ivanciuleac și Stremciuc, ne-au îngăduit să conchidem în chip definitiv că întemeietorul ramurii bucovinene a strămoșilor poetului este Vasile Eminovici, descins în bătătura de la nr. 27 în perioada august 1804-noiembrie 1806. Ba mai mult: cu aju-torul Condicii născuților 1802-1853, am putut stabili cu destulă precizie și momentul sosirii bunicului poetului la Călinești, moment ce-l precede desigur pe cel al instalării în casa cu nr. 27. Potrivit acestei condici, noul dascăl din Călinești trebuie să fi pășit în satul adoptiv cu câtva timp înainte de 14 noiembrie 1804, deoarece la această dată îl găsim deja purtând titulatura de „dascăl din Călineștii lui Cuparencu”, cu prilejul botezului unui copil născut în casa cu nr. 10 din acel sat.” (ibidem, p. 117) Testamentul lui Mihalachi Cupa-rencu, din 1 aprilie 1799, ne confirmă, indirect, faptul că satul Călinești nu a avut până acum dascăl de biserică, de vreme ce include pe lista beneficiarilor de danii numai pe preotul paroh, iar nu și pe dascăl, cum ar fi fost firesc la o asemenea ocazie. Pe de altă parte, casa de la nr. 27, în care au locuit, într-o perioadă relativ scurtă (1793-1804), familiile Invanciuleac și Stremciuc, a fost construită în mod special pentru cantorul bisericesc, ea fiind amplasată peste drum de biserică. Putem afirma, așadar, că așezarea la Călineștii lui Cuparencu a lui Vasile Eminovici a fost motivată și de exis-tența unui post vacant de dascăl la pa-rohia din sat, care nu putea să fie ocupat decât de cineva știutor de carte, condiție pe care bunicul lui Eminescu o îndeplinea în toată regula, ca descendent al Eminovicilor din Blaj. „Născut așadar în cetatea dintre Târnave, la 1778, bunicul poetului trebuie să fi deprins slovele pe băncile «școalei de obște», devenite, începând cu 1782, Școala normală, unde va fi avut ca profesori, probabil, pe Ioan Pop, Sa-muil Coltar și pe ruda sa Dumitru Rej-tar, iar ca director și catihet pe cu-noscutul corifeu al Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai.” (ibidem, p. 124) În fața acestor evidențe, ne permitem să avansăm ideea că emigrantul ardelean Vasile Eminovici a fost primul dascăl al parohiei din Călineștii lui Cuparencu, iar „debutul” său întru ale dăscăliei s-a petrecut pe 8 noiembrie 1804, când biserica din Călinești își serbează hramul, de sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. În anul 1805 a avut loc sfințirea bise-ricii de piatră din sat, după 7 ani de la deschiderea ei oficială, în anul 1798. Se pare că Mihalachi Cuparencu, cti-torul bisericii, a avut mare încredere în tânărul dascăl venit din Ardeal, ofe-rindu-i lot agricol și casă de locuit. La rândul său, dascălul Vasile Eminovici, știutor de carte și ambițios, numai la un an de la descinderea sa în Călinești, a considerat sfințirea noii biserici ca un act firesc și creștinesc, ocupându-se cu osârdie de săvârșirea lui în toamna anului 1805. După cercetările și documentările aceluiași Ion Roșu, dascălul Vasile Eminovici împreună cu soția sa Ioana (născută Sârghie) a avut 8 (opt) odrasle venite pe lume în această ordine: Maria (1807-1875), Elena (1809-1887), Gheorghe – tatăl poetului (1812-1884), Ioan (1816-1877), Ștefan (1819-1848), Ana (1821-1907), Catrina (1824-1897), Iordachie (1827-1827). Îndeplinind funcția de dascăl bisericesc, bunicul poetului trece drept unul dintre oamenii de vază ai așezării, fiind scutit, precum toți slujitoriii bise-ricii din acea vreme, de dări și de „ro-botă”. Preotul cu care Vasile Eminovici va face un cuplu fericit și benefic pentru sătenii Călineștilor este Nicolae Să-vescu, între anii 1813-1827, perioadă în care dascălul de biserică a avut și „atribuția de a învăța și copiii satului” (cf. Gh. Ungureanu, Eminescu în docu-mente de familie, București, „Miner-va”, 1977), jucând avant la lettre rolul unui bădița Vasile din Amintirile lui Creangă. Înclinațiile cărturărești ale dascălului din Călineștii lui Cuparencu se vor răsfrânge și asupra educației feciorilor săi, Gheorghe și Ștefan fiind trimiși la învățătură la „Școala moldo-venească din Suceava”, la un anume „dascăl Ioniță”, iar Ioan, deși neștiutor de carte, ocupând în sat diverse funcții, între care cea de „vornic” (primar) și „epitrop bisericesc”. ION COZMEI N.B. Duminică, 15 ianuarie 2006, la bustul poetului Mihai Eminescu din Călinești Cuparencu, primăria comu-nei Serbăuți și revista literară „Țara Fagilor” vor acorda diplome de exce-lență sculptorului botoșenean Marcel Mănăstireanu „pentru realizarea bus-tului poetului Mihai Eminescu” și ingi-nerului Florin Usatiuc „pentru edifi-ca-rea punctului documentar «Vasile Emi-novici» din satul Călinești Cuparencu, jud. Suceava”.