În stil miștocănesc

Deunăzi, după ce bugetul pentru anul 2006 a fost împins de pe chituci în hău, un parlamentar al cârmuirii noastre mioritice a dat cu bota-n baltă. Chiar de la tribuna forului legislativ, a făcut-o de oaie, lăsând posterității pe răbojul vremii esența educației sale civice și morale: „Acest buget a trecut în stil miștocănesc”. Trimiterea sa la origini a colegilor de huzur din stânga sălii completează, dacă mai era nevoie, profilul moral, intelectual și civic al politicianului postdecembrist, care a încetățenit sindromul tarabei orientale, conform devizei: „Nimic fără șpagă!” Iată de ce zic, măi fraților, la vreme de bilanț, dacă-i bilanț, bilanț să fie, cu minusuri și plusuri, cum spune Nașul.
 

Să vezi drăcia naibii, trec trei cincinale și oleacă de când cel mai iubit fiu al nației noastre plecă în transhumanță pe alt tărâm și noi, Țara, Poporul, cei de la opincă, sărim doi pe o căpșună în țara lui Don Quijote. Că de, la noi s-a cam subtilizat totul în stil miștocănesc: „mormanele de fiare vechi”, pădurile, livezile, pământurile statului, vilele, apartamentele din Primăverii, complexele zootehnice, iazurile etc. În același stil miștocănesc s-au devalizat băncile, CEC-ul, conturile pompos botezate Libertatea, Solidaritatea ș.a.m.d. În stil miștocănesc, Școala și Sănătatea au devenit „priorități naționale”, încât dascălii și corpul medical, în tandem, joacă țonțoroiul în fața Guvernului pe ritm de „Mulțumim din inimă partidului”. Guvernul n-are, dar și-a făcut leafa de crapă. C-așa-i piesa, cine știe și ghicește norocul la fund peste două hopuri găsește. E dat în Petrea Marinescu stilul ăsta miștocănesc, te trezești peste noapte fie prinț, fie cerșetor sau, de ce nu?, în topul celor 300. Dacă ai obraz de scoarță, pântece de iapă și ești născut cumva pe la 8 ani, te trezești acolo. Ei bravo, cum să-mi fie ciudă – „ochii roată și mâna colbec”. Corupția, vezi, asta-i pentru căței. „Cei mari se îngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi”, „Corb la corb nu-și scoate ochii”, iubite cititorule, că au telefoane, imunitate și „ochiul dracului”. Avem și noi impozite, taxe, TVA, fumăritul, pojarul, gripa aviară, inundații, corturi și o mediocritate patentată pe post de vechili. Asta avem, cu asta ne fudulim, asta merităm. Să-i vezi, acuș-acuș, pe mediocri și trepăduși cum bat talpa pe ulițele patriei, cerșind ciolanul cu glasuri mieroase, dulăii de acum devin mielușei, șmecherii – mincinoși. Pagubă în papuci, cei care le iau locul crezi că sunt mai deocheați? Aiurea, toți o apă și-un pământ. Nenorocirea e alta însă; de sus până jos totul parcă-i tras la indigo, totul e tras pe același calapod. La noi și câteva trepte mai sus băcesc baronii locali, convertiți în vechili a la Tănase Scatiul. Nu intra la gânduri, iubite cititorule, că ce e val ca valul trece și nici nu știi când spiritul ce ne animă din veac va reveni definitiv și irevocabil, că Mare-i Dumnezeu, iar stilul mișto-cănesc va fi dâra unor infatuați care nu știu ce a dat peste ei. Prof. MIHAI NICHITA, Vulturești

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI