Între naștere și moarte, pe linia vieții, evocarea lui Nicolae Labiș s-a desfășurat în bună măsură, grație ineditelor publicate când de „Bucovina literară”, când de „Crai nou”, și celor trei volume care îi poartă semnătura, apărute recent sub auspiciile Complexului Muzeal Bucovina, cu sentimentul prezenței sale vii, implicate în viața noastră literară. Dar, desigur, Nicolae Labiș a plecat dintre noi acum 49 de ani, în cea mai lungă noapte a anului, iar scrisul lui, întrerupt cu brutalitate de tramvaiul sorții, nu a mai avut cum să dea o altă înfățișare liricii, dacă nu chiar literaturii românești, cum crede Nicolae Cârlan, îngri-jitorul celor trei cărți amintite, de versuri inedite, „Doină întârziată”, de proză și dramaturgie, „Dincolo de fruntariile poeziei” și „Moartea căprioarei”, ediție bibliofilă – lansate la manifestarea de joi seara. Văzut aievea doar de scriitorii Mihai Iacobescu și Onu Cazan, dintre cei reuniți joi la librărie de amintirea lui Nicolae Labiș, chipul poetului a fost reînviat cu puterea dragostei pentru creația sa și a cunoașterii vieții și operei sale de Nicolae Cârlan. Dar și de Constantin Hrehor, într-o expoziție de grafică, văzută de Mihai Iacobescu,în prezentarea sa, ca o sensibilă și inspirată consemnare a călătoriei Poetului între decembrele nașterii și decembrele morții sale și mărtu-risită de Constantin Hrehor ca document al unei nopți astrale și al unei întâlniri peste vreme al Poetului cu mama sa. Mărturisire prelungită în poemul pe care poetul Constantin Hrehor i l-a închinat poetului Nicolae Labiș. Cu o carieră artistică marcată de poezia labișiană, avocata Mihaela Popescu a dat serii fluență dramatică, compozițiile ei au legat amintirile, cărțile, viziunile grafice, poemele citite de scriitori într-un spectacol modern, cu spectatorii-actori și cu protagonistul deopotrivă absență și prezență, într-o poveste de iarnă, cu realul și irealul adăugându-și unul altuia aură și substanță. I-au deschis cartea (emoționantă imaginea volumelor cu vârste diverse, începând cu eleganta ediție din 1962 adusă de L.D.Clement de la tatăl său, ziaristul Costache Clement, care de asemenea l-a cunoscut pe Labiș) și au citit-o Nicolae Cârlan, Emil Satco, L.D.Clement, Isabel Bedreagă, Alexandru Ovidiu Vintilă, Onu Cazan, Ioan Ganga, Carmen Veronica Steiciuc și Mihai Sultana Vicol. Poetul Ion Beldeanu, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, a închis cercul 2005 al întâlnirilor lunare „Scriitorul citește” găzduite de Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor din România și pe cel al serii cu Nicolae Labiș, cu un cuvânt de tristețe pentru cei plecați și cu unul de bucurie pentru întâm-plările care ne adună, între cărți, autori de carte, iubitori de carte. Seara însăși s-a închis în transparența unei lacrimi de vin pentru amintirea frumoasă a Poetului și a unui pahar de vin ciocnit cu urări de sănătate la aniversarea lui Nicolae Cârlan, pentru sărbătorile noastre.
În Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor din România, frumos luminată de un brad și de steluțele sărbătorilor de iarnă (prin grija dnei librar Marina Florea), joi, 14 decembrie 2005, „Scriitorul citește”, manifestarea organizată aici lunar, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, de Societatea Scriitorilor Bucovineni și, de această dată, de Complexul Muzeal Bucovina – parteneri media: „Crai nou” și „NordLitera” –, i-a adunat în primul rând pe iubitorii poeziei lui Nicolae Labiș, pentru a-l celebra la 70 de ani de ani de la naștere.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii