În ceea ce privește suma de 21 miliarde lei vechi solicitată, aferentă serviciilor medicale realizate peste valoarea de contract în anul 2005, aceasta nu poate fi decontată de CAS Suceava în momentul de față, deoarece bugetul aprobat a fost integral contractat, iar depășirile de contract se onorează în limita posibilităților financiare existente”. Pentru 2005, spitalul a contractat cu CJAS servicii medicale în valoare de 258,4 miliarde lei, sumă care a fost achitată lunar, integral. „Pe parcursul anului 2005, serviciile medicale prestate de Spitalul Județean au fost oferite la alte nivele de indicatori, modificări care, din nefericire, nu au fost anticipate de conducerea spitalului la data semnării contractului”, conchide comunicatul.
CJAS recomandă spitalelor
Președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, dr. Cristina Iordăchel, a precizat, printr-un comunicat emis recent, că este greu să fie plătite spitalelor depășirile de contract, la sfârșit de an, și că, de aceea, ar fi „ideal” ca acestea să se încadreze în cheltuielile prevăzute în contract. Precizarea vine ca urmare a declarațiilor făcute de directorul spitalului sucevean, dr. Cristian Irimie, potrivit căruia spitalul ar putea primi circa 30 miliarde lei, bani reprezentând servicii efectuate peste contract, ne-decontate. Despre acești bani, dr. Iordăchel a menționat: „Spitalul Județean ar dori achitarea celor 9,6 miliarde lei vechi reprezentând servicii medicale realizate peste valoarea de contract în decembrie 2004, care pot fi plătite doar în condițiile suplimentării cu această sumă a bugetului, pentru că, în acest moment, nu există cadru legal care să permită CAS Suceava să plătească din bugetul anului 2005 realizările nedecontate din anul 2004.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii