Protagoniști: Eusebiu Camilar, Taras Șevcenko și Ion Cozmei

Protagoniștii manifestării literare „Scriitorul citește”, organizată pe 26 octombrie 2005, sub egida Uniunii Scriitorilor din România și a Societății Scriitorilor Bucovineni la Librăria din Suceava a Uniunii Scriitorilor (parteneri media: „Crai nou” și „Nord-Litera”), au fost Eusebiu Camilar, Taras Șevcenko și Ion Cozmei. Au fost amintirea, prezența, poezia lor. În acest 2005, Anul Eusebiu Camilar în Bucovina, celebrul scriitor udeștean a fost evocat emoționant de udeșteanul Mircea Motrici, care i-a citit-recitat poemele „Psalm”, „Însemnare pe o masă de han”, „Arheologie” și „Lumină în dumbravă”, din volumul „Călărețul orb”, precum și propriul poem, „Ciutura”, închinat lui Eusebiu Camilar.
 

Figura scriitorului a fost de asemenea rechemată din ceața timpului de lectura lui Ion Cozmei din cartea „Cosânzenii” de Elisabeta Isanos, de a noastră, din „Dosarul Eusebiu Camilar”, publicat de Constantin Călin în „Crai nou”, și de povestirea lui Vichentie Nicolaiciuc despre cum l-a cunoscut pe Eusebiu Camilar în ipostaza de conferențiar la Suceava: „om distins, elegant”, „modelul meu excepțional”. De o apreciere strâns argumentată din partea prof. Ioan Chideșciuc (Siret) s-au bucurat, în continuare, truda de tălmăcitor din limba ucraineană în limba română a lui Ion Cozmei, versiunea românească a noului său volum oferit cititorilor din creația lui Taras Șevcenko, „Tinerele mele gânduri”, Editura Augusta, Timișoara, 2005, versiune distinsă cu Premiul pentru Traducere al Salonului Internațional de Carte de la Iași – 2005. Au răsunat apoi frumos în librărie, în ucrai-neană și în românește, versuri din poemele „Caucaz” și „Ma-ria”. Și convingător, elo-giul făcut de Vichentie Nicolai-ciuc muncii de traducător a lui Ion Cozmei, inițiativelor sale pentru lărgirea cunoașterii lui Taras Șevcenko, Poetul Națio-nal al Ucrainei, în România, ca și acela al lui Arcadie Opaiț, care a afirmat că acest volum ar trebui să se găsească în fiecare școală românească din Regiunea Cernăuți, ca „model de traducere și de limbă”. Fără îndoială, însă, cea mai înaltă apreciere a venit de la ES dl Vasily Boeciko, consulul-general al Ucrainei la Suceava, care i-a oferit un superb album Taras Șevcenko și o medalie din partea Ministerului de Externe al Ucrainei: „Dumneavoastră ați făcut treaba cea mai bună pentru colaborarea cea mai bună între popoarele noastre”. Apărută tot la Augusta în 2005, „Semințele disperării” de Ion Cozmei, cartea lansată în continuare, s-a bucurat la rându-i nu numai de întâmpinarea favorabilă a criticii literare în presă, ci și de entuziasmul tinerei generații, al cărei purtător de cuvânt a fost la librărie Robert Moscaliuc, elev la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Să încheiem cu inefabilul poeziei, cuvântul cuvioșiei sale monahia Elena, cunoscuta scriitoare de la Mănăstirea Voroneț, și cu optimistul „Mulți ani trăiască, la mulți ani!” cântat de participanți, de Sf. Dumitru, poetului Dumitru Oniga.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI