Picătură cu picătură se face marea mare

În Suceava, s-au construit și se construiesc biserici, începând cu anul 1990, cum nu se construiesc în alte părți ale pământului, Catedrala “Nașterea Domnului” constituind începutul, urmată imediat de Biserica “Sf. Vineri”. Numai în oraș, numărul lor este mai mare de 25. Asta, datorită ajutorului Bunului Dumnezeu și credincioșiei oamenilor locului. Chiar dacă s-au zidit multe biserici, în zilele de sărbătoare toate sunt pline, unii credincioși rămânând pe afară pentru a asculta Sfânta Liturghie. Catedrala face cât cinci biserici luate la un loc, de asta merge mai greu. Doresc cu toată ființa mea să pornim din nou cu acel entuziasm de nestăpânit de început, când se muncea ca într-un stup de albine. Cunosc puterea năvalnică a celor care muncesc și cu sufletul și, prin exemplul personal, dacă ar dărui din prea puținul lor doar câte un singur leu, ce sumă imensă s-ar aduna!
 

Să ducem rugămintea aceasta de la credincios la credincios și cu ajutorul presei, fiindcă picătură cu picătură se face marea mare. Am credința că apelul nostru de suflet va fi auzit, pentru că numai ceea ce pornește din suflet dăinuiește peste veacuri. Nu mă gândesc la cei ce au bani mulți, ci la cei ce se luptă cu viața, zi de zi, după povața Mântuitorului din Evanghelia după Marcu (cap.12): 41. Și șezând Iisus în preajma cutiei darurilor, privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult; 42. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani; 43. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți; 44. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea din sărăcia ei a aruncat tot ce avea, toată avuția sa. Catedrala Ortodoxă din Suceava va simboliza Bucovina prin credință și cultură, prin măreția dimensiunilor, având înălțimea de 70 m la crucea de la turla centrală, lungimea de 70 m, lățimea de 28 m la absidele laterale, fiind prevăzută cu două nivele. Demisolul va fi destinat exclusiv activităților culturale și filantropice, inclusiv unei cantine pentru săraci. Dar, pentru terminarea zidirii ei, mai este nevoie de cantități uriașe de materiale de construcții, la care se adaugă costul manoperei. Milostivul Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care au inițiat și au pornit construcția Sfintei Catedrale, precum și pe cei care sunt astăzi sus pe schele, în frunte cu părintele paroh și arhitectul coordonator, să le dea Dumnezeu sănătate deplină și vrednicie în mărețul efort de finalizare a lucrărilor. Personal, chem și pe foștii mei elevi, de pe unde s-or afla, să fie alături de mine și să ajute cum or putea la terminarea construcției Catedralei. O pot face la Parohia “Nașterea Domnului” – Catedrala Suceava, b-dul George Enescu nr. 2A, tele-fax 0230/522521, cont în lei: RO 81 RNCB 4300000019280001, cont USD: RO 27 RNCB 4300000019280003, cont în euro: RO 70 RNCB 4300000019280005, deschise la BCR, Sucursala Suceava. (Înv. ILEANA FRANCIUC CORHAN)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI