Începe o nouă săptămână de lucru, pentru dezbaterea unor proiecte de lege, dar, când se ajunge la vot, se amână ședința din lipsă de cvorum, pentru că parlamentarii au plecat să-și vadă porcii cum cresc, cât lapte dau cornutele, dacă le-au fătat găinile sau la filmat, la Balta Brăilei, să vadă dacă nu s-a înecat vreun pește etc. Dintre cei rămași în sală, unii citesc ziarele, alții dorm du-pă atâta efort. Și uite așa luna trece, leafa de zeci de milioane merge… După atâtea nenorociri provocate de apele dezlănțuite, în loc să caute soluții pentru scoaterea din nevoi a populației, s-a găsit o minte luminată și a propus mărirea bugetului pentru cele două camere legislative, în vederea construirii unui zid între se-diul Parlamentului și viitoa-rea catedrală – care nu are tur-nată nici fundația – și care costă peste o sută milioane de euro (cât fostul zid al ruși-nii din Berlin). Asemenea oameni cred că nu sunt cu pi-cioarele pe pământ. De ce nu s-or fi gândit la un buget co-respunzător pentru sănătate, când în spitale lipsesc me-dicamentele și bolnavii um-blă prin farmacii după medi-camente compensate și gra-tuite cum se umbla după ali-mente în timpul foametei? De ce nu vor să finanțeze cores-punzător nici învățământul? Propun parlamentarilor să facă schimb de salarii cu cei din sănătate ori din învăță-mânt, pe timpul unei întregi legislaturi, ca să vadă pe viu cum trăiesc aceștia. Pentru menținerea parla-mentului în forma actuală – bicameral -, unii parlamen-tari fac orice ca să nu le fugă fotoliile de sub fund. Este firesc, pentru că, dacă s-ar a-junge la parlament unica-meral, mulți dintre ei n-or să mai dea peste așa chilipir. În numai 15 ani, unii români parlamentari au devenit mili-ardari. Adevărul este că avem un parlament stufos, bolnav. De 15 ani se tot fac reforme în învățământ, justiție, sănă-tate etc., pentru că nici o lege nu-i statică. De exemplu, Le-gea nr. 114/96 (a locuinței și asociațiilor de proprietari) a fost suspendată pentru un an, imediat după promulgare. Iar de la începerea aplicării ei (1997), i-au adus modificări și completări de vreo 5-6 ori. Și sunt și alte exemple. Ce fel de juriști au Parlamentul și Guvernul? Pentru că imediat ce vine alt partid la guvernare, imediat schimbă și legile. În atare situație, consider necesară elaborarea și apro-barea unei legi pentru un par-lament unicameral, pentru ca numărul parlamentarilor să se reducă la jumătate, iar tre-burile vor merge mult mai bi-ne. În plus, ce economii s-ar face la bugetul statului! Tot-odată, votul să fie unino-minal, candidatul să fie autoh-ton, să fie cunoscut de alegă-tori și el să cunoască nevoile populației, și nu ca până acum – pe liste -, ca în epoca de aur (cumperi mâța în sac). Altfel vom avea în continuare par-lamentari care nu cunosc ju-dețul și nici nevoile populației. VASILE GABOR Suceava
Peste puțin timp se împlinește un an de la înscăunarea actualilor guvernanți și încă se duce o luptă asiduă pentru schimbarea președinților Camerei Deputaților și Senatului; sunt amenințări și de grevă parlamentară. Nu-i exclus ca unii dintre aleșii neamului să apeleze și la greva foamei, de vreme ce au ajuns până la îmbrânceli și înjurături ca la ușa cortului, în sala de ședințe. Așa da, parlamentari! S-a ajuns la contre în interiorul opoziției și chiar în cadrul Alianței. Toată a-ceastă tărășenie se datorează subtilității P.C. (fost PUR), care întâi a fost alături de PSD, apoi s-a alăturat coaliției, împușcând doi iepuri dintr-un foc. Parlamentarii au făcut afirmații sus și tare că ei muncesc. Așa este, dar numai o parte dintre ei. Ceilalți nu muncesc? Nu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii