„Nasc și la Suceava…“

…editori. Nu doar bobocii (și catastrofele de peste vară) se numără toamna, ci și căr-țile. Cine n-ar fi văzut până n-ar fi crezut (regretăm acest mod verbal, dar altul n-am avut la îndemână, și se va vedea de ce!) în existența, cât se poate de vie, colorată și fermecă-toare a primei ediții a târgului de carte din urbea mușatină ar fi fost o demonstrație cu pri-sos de argumente. Argumente din cele mai palpabile, însem-nând adică tipărituri peste ti-părituri, cu acel parfum, inex-plicabil pentru neîmpătimiți, al slovei proaspăt ieșite de sub teasc, dar și autori și editori cât se poate de vii și naturali, de-ți venea, arghezian dar și cu minimă deferență, respec-tuos adică de importanța mo-mentului, să-i înghiontești (“Scuzați, pardon… ș.c.l.), să-i ciu-pești și nu să urli, ci să șoptești ușurat: “Este!”.

 

Mai șăguind, mai încruntându-ne (la amintirea verii ce trecu cum trecu), trăgând linie (cu viziu-nea giumătății celei pline!), bine este că dinspre/înspre cultură, înțeleasă ca act social major și nu ca sclifoseală mon-denă și corvoadă administra-tivă, ceva-ceva totuși se mișcă. (Nu de alta, dar aste din urmă păcate nu fac decât să supra-liciteze brandul negativ de “provincie a provinciei” cu ca-re – pe nedrept, cel mai ade-sea – e gratulată capitala unei Bucovine ce cândva strălucea prin puternica ei culturalitate (cf. G. Călinescu, Istoria…). Ca o târg-prelungire, zicem noi, firească, a Salonului in-ternațional de carte româ-nească de la Cernăuți (altă ca-pitală uitată de cei regățeni!), târgul de carte Remember Ni-colae Labiș – nota bene: sunt 70 de ani de la naștere, iar la anul fi-va jumătate de veac de la stingerea puiului de cerb!) a însemnat o ofertă generoasă și, pragmatic vorbind, sufi-cient de accesibilă pentru pun-ga subțire a locuitorilor Gala-xiei lui Gutenberg, altfel spus, a celor împătimiți întru “plă-cută zăbavă”. Cum despre au-tori face-se-va vorbire mai mult sau mai puțin critică (și criticistă!), cuvine-se cu ade-vărat să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și editorului un nu-me! Id est, în astă împrejurare, neobositului Ion Drăgușanul (ca să-l parafrazez pe neuitatul Păstorel). În treacăt fie spus, cine vrea să ia aceste rânduri drept publicitate mascată n-are decât s-o facă a ses risques et périls, vorba ceea! Așadar, la judecata cititorilor, fostul laureat al festivalului și con-cursului Labiș (ediția a X-a, văleatul ’78 din secolul ce se sfârși) se înfățoșează cu nu mai puțin de 5 (cinci) titluri ce consolidează numele de fir-mă al grupului “Ion Grăma-dă”. Enumerarea de urmează este, mărturisim, în ordinea afectivă și nicidecum valori-zantă a rezonanței de lectură a subsemnatului: Portretul vâ-nătorului de fluturi – George Damian; Nu întrebați caii sau Ultima zi a singurătății – George Gavrilean (ediții anto-logice a doi autori fără de care poezia Septentrionului mol-dav ar fi, orice s-ar spune, mai săracă!); Valeriu-Lucian Het-co – Sufletul românesc sau Zi-dul din capete, carte ce, sub rezerva patriotismului local, merită cam tot atâta zăbavă – dacă nu mai mult – cât băș-căliile regățenești ale Cristo-iului, “cel rupt în fund”; și nu în cele din urmă, două titluri incitante în care I.D. își este “trup sfânt și hrană sieși”, adică se înfățoșează ca editor și autore deopotrivă (erudit la modul incomod): Datina, Biblia românilor (op ce me-rită o consemnare aparte) și Ultimul proces de presă (carte pe puțin deranjantă pentru anume persoane importante), ce poate fi luată și ca pledoarie pro domo sua, ceea ce-i, alt-minteri, altă poveste, deloc veselă, fiți siguri!). Una peste alta, dincolo de impactul public ce se poate estima din start (tirajele fiind cele pe care le știm, aproape adică de strictă confidenția-litate!), Ion Drăgușanul – cu sprijinul unor instituții de tot respectabile și al unor oameni de bine și de arginți curați – face treabă bună și temeinică, ca gospodar bucovinean ce se află. Atât (deocamdată), iar bă-nuitorilor de ieftină encomias-tică le-aș spune că nicicând nu-i de prisos să lauzi lucru-rile făptuite bine, dincolo de folosul vremelnic al și mai vremelnicei noastre ființe. Di-xi et salvavi… VIOREL DÂRJA P.S. Că era să uit; deh, bă-trânețele! Condiționalul-op-tativ la timpul trecut poate fi remaniat la prezent (precum Guvernul), dacă târgul de carte de la Muzeul de Naturale (ăl din Parc, din față la Underground, prietenii știu de ce!) își va fi decalat zilele de func-ționare dincolo de 9 octombrie de Bucovina (nefiresc, dum-nezeiesc, dar meritat de fru-mos!). Același.