Politica pătrunde mai profund în școală sub denumirea de reformă (I)

Școala românească are trainice tradiții de calitate și o reală reputație în lume, adunate și clădite temeinic în timp. În rândurile de față îmi propun să vorbesc despre unele aspecte din pornirile repetate de reformare a învățământului și mă voi opri la actualitatea școlii. Autorul acestor rânduri nu are interese și nici nu face parte din „grupuri de interese” în domeniu, ci își oferă experiența, convingerile și capacitatea prospectivă în viața școlii, pe care a slujit-o cu devoțiune, având acces, cel puțin trei decenii, și în lumea elitelor școlii românești.

 

Un învățământ modern, de reală ținută pedagogică, are drept surse: pregătirea și perfecționarea continuă a personalului didactic, salarii decente pentru învățători și profesori și asigurarea bazei tehnico-didactice de randament. Managerii învățământului – MEC, inspectoratele școlare și directorii școlari – au menirea elaborării și aplicării unei curricule moderne și coerente, a unor manuale și materiale auxiliare foarte bune și a dezvoltării în viața școlii a normativităților pedagogice, a rigorii și democrației. Echilibrul dintre învățământul teoretic și cel de tip industrial, dintre cultura generală și cultura tehnică, dintre informare și formare oferă deplină exprimare educației științifice, morale, religioase și civice. Învățământul are datoria formării competențelor profesionale și morale, ambele cu fața spre viitor. Această construcție trebuie să se întemeieze pe studierea și reluarea a tot ceea ce a avut durabil și valoros școala haretiană, dar mereu în „contact” cu viitorul și stan-dardele europene. În locul acestor valori și norme de care vorbim cu admirație, au venit emisiunile tv. cu rol de manipulare spre alte valori „moderne”, ignorarea și demitizarea istoriei naționale, norme „democratice” în relațiile cu elevii, exigențe diferite în evaluarea pregătirii elevilor etc., promovate și de unii învățători și profesori formați în învățământul „la distanță”. În școala de astăzi interesul pentru învățătură a scăzut mult, lectura a devenit „o meserie grea” pentru elevi, rigoarea, ordinea și relațiile demne în conduita multor elevi sunt tot mai rare, iar normele cutumiare se uită ușor. Fiecare schimbare de regim politic are tendința de a se exprima și în sistemul de învățământ. Noii miniștri, cu echipele lor, vin cu alte proiecte și programe pentru școală, provocând doar modificări ce nu se mai finalizează. Înțelegerea procesului de învățământ ca un sistem cu intrări și ieșiri, cu elaborări riguroase între componentele stimul-răspuns, tradiție-inovare, obiective-strategii etc. ar duce la promovarea reală a reformelor sistemului școlar, dar nu în cei patru ani cât durează un mandat electoral. Actuala conducere administrativă a „descoperit” soluția asigurării calității activității școlare și prin descentralizare și înființarea Agenției Naționale pentru Calitatea Educației. În activitatea MEC, termenul de „descentralizare” face o mare carieră; descentralizarea nu este însă cerută de Uniunea Europeană, iar noi nu știm dacă face bine și siste-mului nostru de învățământ. Descentralizarea, așa cum o vede domnul ministru Mircea Miclea, va provoca o mare diversitate în peisajul relativ unitar al sistemului de învățământ, prin diferențele din zona resurselor materiale și umane. Descentralizarea în aplicare devine o recentralizare. Bunăoară, legea calității, prin structurile naționale, face ca evaluarea și acreditarea să depindă nemijlocit de un centru, iar înlocuirea conducerii colegiale din învățământul superior cu una managerială este tot o recentralizare. A acorda resursele materiale în funcție de numărul de elevi, iar salarizarea personalului didactic după rezultate reprezintă demersuri nepedagogice și cu inegalitate de șan-să pentru elevi și pentru profesori. Se va porni, oare, de la determinarea coeficientului de inteligență al fiecărui copil și elev în evaluarea și salarizarea cadrelor didactice? Dacă de optimizarea resurselor umane ale școlii se va o-cupa numai directorul școlii, atunci complexul de împrejurări locale pentru multe comunități va face loc gesturilor politice, nepotismului și, mai cu seamă, avantajelor de tot felul. Un spațiu al exprimării acestor manifestări rămâne plaja opțională a curriculumului școlar. Și consiliul de administrație, și consiliul profeso-ral cu putere de decizie în școală vor putea fi „înrâurite pozitiv” și de către domnul primar din același partid cu domnul director care are apartenență politică sau este simpatizant. Măsura demiterii, a demisiilor și cea a interimatului pentru directorii de licee și școli generale, membri sau simpatizanți PSD, prezente în județul Suceava, denumite de unii analiști „furtuna portocalie” din sistemul de învățământ, aduc deservicii și chiar grave prejudicii fie și numai continuității în managementul educațional. Oare acestea să fie elementele reformei? PETRU BEJINARIU