Dumnezeu știe gramatică…

> Ai un animălutz pe lângă casă, pe lângă tine?! F.B. Că uite ce zic ei, americanii: dacă vrei să slăbești, leapădă-te de toate dietele pe care ți le-a băgat pe gâți nu mai știi cine și pas de promenează-te, matinal, un 10 minute, acolo, cu coteiul tău. Garantat, vei slobozi dupe șunculitzele tale de… cașalot-kașaloată un 6 kile și mai bine. > După Nicola (cu pomenitul ei divorț), la aparate – Loredana Groza, gurista cu gura cât sapa. Revista Ciao face poveste cum că bărbătușul ei numit Andrei Boncea, un tip cu treabă pe la Proteve, o traduce pe Lore c-o jun(ik)ă de studentă – Andra Iulia Mărgină, 23 de ani, ochi alunecoși și albăstruci, bălaie și cu părul cam scurt, naaa.

 

> Menestrelul oltean (și mustăciooos) nu știu dacă… divorțează. Știu că pe la Sâmedru, când se slobod berbecuții printre bâsanele înfierbântate & bucălaie (ai văzut și la povestea de mai sus), Tudorică Gheorghiță vine iar la Suceava (casa culturii) în concert. Au înnebunit salcâmii?! Niet! S-au smintit, la modul sublim, fagii & păltinașii de prin codru, care-și slobozesc veșmintele în chip magnific, tulburător. La ăst spectacol n-ai vreme să meri, bine că te-ai scremut să vezi, luni, astrul întunericit la eclipsă… > În momentul în care iubești lucrurile curgătoare (râul, de pildă) – am aflat eu de pre undeva – viziunea față de viață ți se va transforma radical. Omul modern însă trăiește doar în preajma drumurilor din ciment și asfalt, a clădirilor din beton. Zgârie-norii nu cresc, nu curg odată cu viața; un drum din ciment rămâne neschimbat, indiferent că afară este lună plină sau soare puternic… Omul a creat o lume a substantivelor și s-a închistat în această lume. El a uitat complet de existența copacilor, a râurilor, a munților și stelelor. Însă natura nu știe nimic despre substantive; acolo, afară sunt cunoscute doar verbele. Totul este un proces. Dumnezeu nu este un substantiv, ci un verb. Întreaga existență este un verb, deoarece totul este viu și în permanentă mișcare. Un substantiv este întotdeauna inert(mort); un verb este întotdeauna viu. Iar Dumnezeu este viu. El este viu în fiecare dintre noi. Oriunde există viață, acolo este și Dumnezeu. Dumnezeu este sinonim vieții… Așa mai da, gramatică! Da’ nu cum se mai predă (încă la greu, ptiu!), de li se apleacă pughibalelor năucite ca mister Trăsnea, amicul lu’ Nică a Petrei: Gramatica, curat meșteșug de tâmpenie… > Ca și de bietul Cornel Constantiniu, m-a năpădit iarăși mila (că a mai fost și deunăzi), să-l văz, miercuri, pe Mihai Constantinescu pe Oteveul Diaconescului Dănutz, jeluindu-se, penibil, în fața poporului, despre cum un drac de fumeie intitulată Cristina Călinescu, megieșa lui, i-a paradit două coaste (“care mă dor de mor; 17 zile de îngrijire medicală…”). Taman cui?! Profesorului de sport Mișu Constan-tinescu! Halal! Nu mă miră că sărmanului menestrel i s-a și smintit vârtos tensiunea (24 cu 13!?). Ata ete! Când suim în glorie (cam deșartă ca toate gloriile, că multe din ele au un izbitor iz funest), să ne amintim că, după legile dialecticii, inflexibil, tre’ să avem parte (ori barem să ne așteptăm), musai, și de mizeriile decăderii. Asta este. Alta mama nu mai face… (D.B., alergic la glorie, de orice soi)