Ca urmare a viiturii de pe Suha

Stația de epurare din Ostra este în pericol de prăbușire

Este posibilă poluarea apei pârâului și la afectarea alimentării cu apă a humorenilor Alimentarea cu apă a orașului Gura Humorului este periclitată de o posibilă poluare a pârâului Suha. Cel puțin așa rezultă dintr-un comunicat al Sistemului de Gospodărire a Apelor, în care se precizează că pericolul poate veni ca urmare a neluării măsurilor urgente de punere în siguranță a stației de epurare a apelor uzate din Ostra, afectată grav la ultimele ploi. Viitura de pe Suha, cauzată de ploile torențiale din această lună, au dus la dislocarea și antrenarea în aval a unei importante părți a construcțiilor și instalațiilor stației.
 

La această dată, amenințate sunt decantorul și biofiltrul, dezafectarea lor fiind de natură să producă un incident ecologic. Deja, apele au erodat puternic malul, ajungând la mai puțin de 3 metri de aceste instalații. „Întrucât pagubele produse de viitură periclitează existența stației de epurare, putând provoca poluarea pârâului Suha, cu influențe grave asupra captării de apă a orașului Gura Humorului, aflat în aval, sunt necesare fonduri și măsuri urgente de punere în condiții de siguranță a stației de epurare”, arată oficialii SGA.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI