Prea-cinstirea Maicii Domnului

Proslăvirea Maicii Domnului s-a făcut atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Unii teologi afirmă că prima profeție despre Maica lui Dumnezeu o găsim în Protoevanghelion: “Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei atinge călcâiul” (Facere 3, 15). În perioada Vechiului Testament, femeia avea un statut aparte, cea mai bună laudă adusă sieși era să nu vorbească nimic despre ea; femeia era ținută în taina casei, cu atât mai mult o fecioară trebuia să fie acoperită de valul smereniei. Maica Domnului a fost văzută de proorocii Vechiului Testament, care au ves-tit-o ca “rug din ca-re iese focul dum-nezeirii” (Ieșire 3, 2-4). Iacob o vede pe scara ce unește cerul cu pământul (Fac. 28/12-16), iar împăratul David o vede ca pe o împărăteasă în mare cinste șezând de-a dreapta împăratului… (Ps. 44/11).

 

Profetul Iezechil, vorbind despre pururea fecioria Maicii Domnului, o prezintă ca pe o poartă a templului care va rămâne pururi închisă și prin care va intra, fără să o deschidă, singur Dumnezeu (Iezechil 44/1-2). Bogată este Sfânta Scriptură de scrieri alese despre Maica lui Dumnezeu, dar cea mai limpede profeție cu privire la Fecioara Maria o face profetul Isaia, care zice: “Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7/14). Fecioara Maria s-a născut dintr-o stearpă pentru ca drumul minunii celei mari printr-o minune să se pregătească. Sfântul Grigore Palama spune că Maica Domnului a primit pâine îngerească, pe care Dumnezeu o menise întregului neam omenesc, dar din care Adam și Eva, din cauza neascultării, n-au gustat, preferând să guste din rodul oprit. Cu har personal a fost dăruită de Dumnezeu, Maica Domnului fiind ferită de păcatul personal, nu în sensul neputinței păcatului, ci cu toate virtuțile până la cel mai înalt grad a fost împodobită. Sfântul Ioan Damaschinul alege frumoase cuvinte când spune: “pământul în care n-au răsărit spinii păcatului, ci dimpotrivă, prin Cel născut din ea au fost smulși din rădăcină. Ea și-a omorât trupul față de păcat”. Acestui “vas ales” evlavia creștină i-a acordat o deosebită cinstire, această cinstire fiind un act potrivit cu rolul și vrednicia ei și, după cum ne relevă Sfânta Scriptură, cu o puternică bază scripturistică. Dumnezeu o cinsteș-te, îngerii o întâm-pină cu bucurie, Fiul ei a cinstit-o încă din pruncie până în momentul pironirii Lui pe Cruce și cinste îi aduce până la sfârșitul veacurilor. Și noi, nevrednicii, o supravenerăm pe Maica Domnului prin închinarea de sărbători ce marchează diferite momente din viața ei, prin închinarea de biserici și rugăciuni speciale. Cum am putea neglija o asemenea minune? Năs-cătoarea de Dumnezeu, pururea Fecioara Maria, este cea care mijlocește pentru noi de la nunta din Cana și va continua să o facă până la sfârșitul veacurilor; lipsa vinului din Cana este lipsa și nevoia creștinilor de azi. Fiind mama noastră a tuturor, ne apără de dreapta mânie a Tatălui ceresc. Fecioara ne învață, ca nimeni altcineva dintre oameni, curăția, ascultarea și răbdarea. De aceea preacinstirea Fecioarei Maria este un act de adâncă pietate creștină, prin care-L cinstim pe Fiul său de la care a primit ea toată slava pentru veșnicie. ANA-MARIA DUMITRESCU, Facultatea de Teologie Pitești