Astăzi, vor fi prezentate temele: Importanța cunoașterii istoriei în formarea intelectualului (Ștefan S. Gorovei, Iași) și De la modelul paternalist la modelele individualiste (Silviu Tabac, Chișinău). Mâine, 26 august, vor avea loc Colocviile Putnei, în cadrul cărora se vor putea afla informații deosebite despre așezământul monahal care găzduiește manifestarea și importanța acestuia în formarea conștiinței poporului român: Sfințirea primei biserici a Mănăstirii Putna (Liviu Pilat, Iași), Mănăstirea Putna – un model cultural testamentar în conștiința generațiilor de intelectuali (Ilie Luceac, Cernăuți), Cine a fost Sfântul Ghenadie de la Putna? (Maria Magdalena Szekelz, Iași), Ion Neculce și Mănăstirea Putna (Ștefan S. Gorovei). Tot mâine, participanții vor putea viziona filmul Marea Sărbătoare – 2 iulie 2004, realizat în timpul manifestărilor dedicate împlinirii a cinci secole de la trecerea în eternitate a Marelui Ștefan. Sâmbătă, 27 august, după prezentarea temei Între modele juridice și cutume culturale: testamente românești (Mircea Ciubotaru, Iași), participanții vor face pelerinaje în împrejurimi. Ultima zi, duminică, 28 august, va oferi celor prezenți posibilitatea audierii unei teme interesante și de mare actualitate: Ideologiile cu care se confruntă tinerii astăzi (Ilie Bădescu, București).
Aceasta este tema Congresului studențesc de la Putna, eveniment inedit și de mare importanță în viața spiritual-religioasă a județului, ce se desfășoară în perioada 24-28 august a.c., la Mănăstirea Putna, în organizarea Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români și Centrului de Cercetare și Documentare “Ștefan cel Mare” al Mănăstiri Putna. Lucrările sunt susținute de mari personalități laice și ecleziastice din București, Iași și Cernăuți. Ieri, pr. Vasile Gavrilă (București) a vorbit despre Locul studenților în Biserică, iar doamna Alexandrina Cernov (Cernăuți), despre Importanța literaturii române vechi pentru tânărul zilelor noastre.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii