Bacalaureat, sesiunea a doua

Unul dintre candidați a terminat liceul acum 15 ani

Peste 230 de absolvenți de clasa a XII-a din județul Suceava s-au înscris la prima probă a celei de-a doua sesiuni de bacalaureat, care începe luni: oralul la limba și literatura ro-mână. Majoritatea sunt dintre cei care rămăseseră corigenți și nu au putut participa la prima sesiune. Corigențele s-au încheiat ieri, și tot ieri, până după-amiază, la IȘJ Suceava încă se mai culegeau date de la școli, astfel că datele vor mai suferi modificări, pe care le vom prezenta după înce-perea examenului. După română, pe 24 și 25 august, sunt programate probele orale la limbi moderne, la care s-au înscris 125 candidați suceveni pentru engleză, 96 la franceză, 4 la germană și câte 3 la spaniolă și rusă.
 

Sucevenii vor avea câteva zile pauză, întrucât în perioada 26-27 septembrie, în calendarul bac-ului este prevăzut oralul la limba maternă, iar la noi nu există înscriși la învățământul în limba maternă. Bacalaureatul se va relua pe 29 august, cu proba scrisă la română, după care, pe 31 august, are loc proba obligatorie a profilului, scris. Urmează, pe 1 septembrie, o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, scris sau practic, iar pe 2 septembrie, o probă la alegere la disciplinele din celelalte arii curriculare, tot scris sau practic. Pe 5 septembrie vor fi afișate rezultatele și se vor depune contestațiile, care se vor rezolva pe 6-7 septembrie, rezultatele finale urmând să fie prezentate pe 8 septembrie. La Suceava, bac-ul se derulează în centrul de examen de la CN „Petru Rareș”, iar lucrările se corectează la centrul de evaluare de la CN „Mihai Eminescu”. Dintre candidații rămași pe toamnă la bac, 215 sunt corigenții în vară, iar 16 sunt din promoții anterioare. Cel mai „bătrân” provine din promoția anului 1990, și este un fost elev al Grupului Școlar Nr. 4 Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI