În preajma orei 9, în fața Complexului Bucovina erau adunate câteva sute de persoane, majoritatea dintre ele doritoare mai mult să vadă ce conține acel Megastore decât să cumpere ceva, chit că oferta ar fi fost tentantă. În loc de o zi a bucuriei, așa cum se insinuează că ar avea parte clienții la ALTEX – Megastore, ei au avut parte de îmbrânceli, coate, înjurături, toate garnisite cu melodiile cântate de partea cealaltă a barajului de metal de o formație locală de muzică instrumentală. Înregistrările video pe care le-am realizat ieri, cu ocazia deschiderii, au reliefat mai mult o clientelă săracă care-și pipăia portmoneul după ce scăpa de ”strungă”, și care mai mult a dorit să viziteze magazinul, mulțime formată din oameni de vârsta a treia, copii și persoane din mediul rural. ALTEX – Megastore a înțeles în felul acesta să-și relanseze activitatea în centrul Sucevei, după ce o bună perioadă de timp a funcționat cu un magazin ce nu avea nevoie de garduri din fier sau jandarmi care să-l păzească.
Zarvă ALTEX
Trompete, pumni, înghionteli, jandarmi, nervi, dezgust, semnul crucii făcut în viteză, spaimă de hoții de buzunare și multă hărmălaie, toate acestea au fost caracteristicile lansării la Suceava a ceea ce se vrea a fi ALTEX – Megastore. După ce au împânzit orașul Suceava cu oferte ce se vor a fi promoționale, cei de la ALTEX au deschis ieri porțile magazinului din Suceava, care se află situat în Complexul Bucovina, la etajul 3, fix la ora 9. Numai că sucevenii de rând nu s-au bucurat de același tratament cu al celor câteva VIP-uri, așa cum s-a petrecut cu o zi mai devreme, ci au avut parte de o primire specială, cu garduri din fier, zeci de jandarmi care păzeau și îmbrânceau mulțimea, și de mult zgomot.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii