Ucigașul ciobanului de la Rădăuți a fost arestat

Ilie Leahu a fost găsit de polițiști la Milișăuți, iar instanța a fost ieri de acord cu „internarea” lui la beci pentru 29 de zile Ilie Leahu, de 31 de ani, ucigașul ciobanului de la stâna din preajma Rădăuților, a fost arestat ieri, preventiv, pentru 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Dispărut inițial de la locul faptei, el a fost găsit luni seară, în jurul orei 21. Bărbatul bân-tuia prin Milișăuți și a fost identificat imediat de polițiștii postului din localitate, care l-au reținut și au anunțat procurorii criminaliști.
 

Leahu l-a omorât, luni dimineață, cu două lovituri de cuțit în piept, pe Vasile Florin Dogariu, de 23 de ani, cioban cu care lucra la aceeași stână. Conflictul între cei doi a pornit spontan, de la faptul că nici unul din ei nu voia să iasă cu oile la păscut în zi de sărbă-toare. Dogariu a murit pe loc, iar ucigașul său a fugit, părăsindu-și victima la stână. N-a… lipsit însă mult, cerce-tarea lui continuând acum în stare de arest. Pentru fapta sa, Leahu riscă până la 25 de ani de închisoare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI