Monden

> Julia Roberts a spus că are de gând ca, după debutul pe Broadway, care va avea loc anul viitor, să renunțe la actorie. Anul trecut, în noiembrie, actrița a născut doi copii, gemeni, Phinnaeus și Hazel. De atunci, Julia a apărut într-un videoclip al rockerului Dave Matthews și, de asemenea, a înregistrat vocea pentru filmul de desene animale Charlotte’s Web and Ant Billy. „Julia tot vorbește că-și dorește să schimbe ceva în viața ei, astfel încât să petreacă mai mult timp cu cei doi copii”, a declarat o apropiată a actriței. „Se gândește să părăsească Los Angeles, dar numai după a premiera de pe Broadway. Este un star de cinema, dar vrea să dovedească că este o adevărată actriță. Vrea ca, atunci când oamenii își vor aduce aminte de ea, să nu le apară în față imaginea din Pretty Woman, ci imaginea unui actor complet, talentat, desăvârșit”.
 

> Bărbatul perfect. Keira Knightley a vorbit, într-un interviu acordat revistei Mirror, despre felul în care crede ea că ar trebui să fie bărbatul perfect. Actrița, în vârstă de 20 de ani, s-a despărțit, recent, de modelul Jamie Dornan, după o relație care a durat doi ani. „Aș înclina, la o adică, să aleg un bărbat mai melancolic, cu care să pot purta o conversație, dar cu care să și trag o ceartă zdravănă. Aș vrea alături un bărbat care să-mi țină atenția trează și să mă facă să râd. Și să aibă pantofi frumoși…”. Vorbind despre bărbații pe care îi admiră, Keira spune că a devenit o mare admiratoare a partenerului său din Mândrie și prejudecată, Matthew McFadyen. „Felul în care l-a interpretat pe Darcy mi-a atras atenția. A știu să-l facă să pară vulnerabil, ceea ce este extrem de interesant la un bărbat”, a spus ea. „Am devenit cea mai înfocată fană a sa”. > Renee Zellwegger spune că-i este dor de formele mai dolofane. Actrița a fost nevoită să se îngrașe pentru a o interpreta pe Bridget Jones și afirmă că s-a bucurat de o mai mare atenție din partea bărbaților pe vremea când avea rotunjimi mai pronunțate. „Bărbații mă priveau cu mai mult interes atunci când hainele nu atârnau pe mine”, a spus ea. Soțul meu (cântărețul Kenny Chesney, cu care s-a căsătorit în mai) spune că-i plac oricum. Eu însă, atunci când a trebuit să revin la o măsură mai mică la su-tien, am fost foarte tristă…”. > De dragul copilului ca-re va veni pe lume în oc-tombrie, Ben Affleck se străduiește să se lase de fumat. Soția sa, actrița Jennifer Garner, nu îi permite să fumeze în prezența sa și Ben s-a decis să facă o încercare: „Jen nu mă suportă în preajma ei cu țigara”, le-a spus el celor de la Boston Herald. „M-am gândit că ar fi bine, și pentru copilul nostru, și pentru mine, să mă las de fumat. Acum, că am un motiv întemeiat, cred că voi reuși”. > Mai bine răpită. Mariah Carey le-a povestit celor de la revista Allure că, pe vremea când era căsătorită cu Tommy Mottola, bossul de la Sony Music, și-a dorit să fie răpită, pentru a pune capăt, astfel, relației cu el. Cei doi au fost căsătoriți timp de cinci ani, până în 1998, timp în care cântăreața și-a imaginat multe feluri în care ar fi putut pune capăt căsătoriei care-i aducea doar nefericire. „De cele mai multe ori mi-am dorit să fiu răpită, nu neapărat de un Făt-Frumos, ci doar așa, pentru răscumpărare. Pentru orice eventualitate, aveam grijă să am la mine carnetul de cecuri”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI