„Din ce în ce mai serios mă gândesc să candidez la funcția de președintă a organizației județene”, a conchis dna Zarojanu, care tocmai a terminat de executat o „pedeapsă” cu suspendarea din partid pe un an de zile (din motive îndoielnice).
Până de curând suspendată
Femeile liberale din județul Suceava au amânat pentru a doua parte a lunii septembrie competiția pentru funcția de președinte al Organizației Județene de Femei. Vicepreședinta la nivel național a OFL, dna Angela Zarojanu (viceprimar a Sucevei), a anunțat, ieri, că, din considerente ce țin de imposibilitatea întrunirii unei majorități, din cauza perioadei de concediu, s-a decis amânarea organizării de alegeri până spre finalul lunii septembrie. În luna ce urmează, mai multe organizații județene din țară au programate alegeri, iar președinta femeilor liberale, dna Norica Nicolai, insistă să participe cam la toate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii