150 de meșteri la Târgul de la Cetate

este 150 de meșteri populari din toată țara au fost invitați să participe cu produsele lor la a X-a ediție a Târgului meșterilor Populari care se va deschide vineri, 19 august, ora 11, la Muzeul Satului Bucovinean de la cetate. Directorul general al Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, ne-a precizat vineri că mizează pe prezența a peste 70 de meșteri. Anul acesta meșterii nu vor plăti nici o taxă, iar prin schimbarea locului, de pe esplanada Sucevei la Muzeul Satului, s-a dorit protejarea lor de comercianții de kitsch-uri. Programul manifestării include spectacole folclorice oferite de ansamblurile folclorice din Vicovu de Sus și „Romanați” din Caracal, interpreții de muzică populară Laura Haidău și Marius Zgâianu și Fanfara Centrului de Instrucție Jandarmi din Fălticeni, în toate cele 3 zile, începând cu ora 14.
 

Ansamblul de călușari din Caracal va fi prezent și în câteva puncte din Suceava (în centrul orașului, în cartierele Burdujeni, George Enescu și Obcine), în fiecare zi a târgului, cu mini-spectacole de câte 10 minute, și va invita publicul să vină la Muzeul Satului Bucovinean. Manifestarea este organizată de Ministerul Culturii și Cultelor, CJ, CMB, Primăria Suceava, Centrul Creației Populare, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava. Potrivit dlui Ursu, „pentru creșterea atractivității” târgului, pe timpul desfășurării acestuia vor fi comercializate produse de panificație și bere de la Mopan și Bermas. Transportul sucevenilor va fi asigurat gratuit, cu maxi taxi, de primărie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI