Din creditul contractat, vor fi finanțate lucrările de alimentare cu apă potabilă din sursa de la Berchișești a cartierului Burdujeni și extinderea rețelei de gaze naturale de presiune re-dusă în Burdujeni-sat. Primăria intenționează, de asemenea, să achiziționeze 15 autobuze noi pentru viitoarea societate de transport local de călători și să reabiliteze grădinița cu 225 de locuri din Burdujeni. Nu în cele din urmă, o consistentă sumă va fi dirijată înspre mansardarea blocurilor și realizarea de covoare asfaltice pe Calea Unirii.
Primăria Suceava s-a oprit asupra băncii care o va credita cu suma de 50 de milioane de euro. La sediul executivului au fost depuse două oferte, din partea BRD Societé Generale și Raiffeissen Bank. Oferta cea mai atractivă a fost, de departe, cea a BRD, documentația fiind trimisă la București, la Comisia de aprobare a împrumuturilor pentru autoritățile locale, în vederea eliberării avizului necesar obținerii împrumutului. Din acești bani, executivul și-a propus să realizeze obiective de investiții, considerate importante, veniturile încasate la bugetul municipal nereușind să acopere necesarul financiar.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii