În cadrul Proiectului „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene“

Municipiul Suceava ar putea primi 15 milioane de euro

> Primăria suceveană ar trebui să garanteze cu 20 la sută din bugetul local, acesta fiind plafonul maxim de îndatorare permis de lege în cazul administrațiilor locale > Edilul-șef spune că o sumă mai mică de 10 milioane de euro ar bloca cofinanțarea proiectului ISPA, precum și creditul de 50 miliarde de lei pentru autobuze, alimentare cu apă și gaze Primarul Ion Lungu s-a întâlnit ieri cu președintele Consiliului Județean și alți înalți responsabili ai executivului. Prilej cu care s-au purtat tratative pentru includerea municipiului Suceava în prima etapă a Proiectului „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene”. Deși discuțiile au fost amiabile, a apărut totuși o problemă, respectiv cea a garantării sumei orientate înspre municipiul Suceava cu o cincime din bugetul local. Acest lucru reprezintă o piedică în calea contractării de către municipalitate a altor credite, plafonul maxim de îndatorare, permis de legis-lația în vigoare, fiind tocmai de 20 la sută.
 

Pușculița suceveană este afectată la această dată de unele împrumuturi, precum cel de 50 de miliarde de lei pentru achiziționarea de autobuze, introducerea ali-mentării cu apă din sursa Berchișești în cartierul Burdujeni, extinderea rețelei de gaze în Burdujeni, dar și de creditul de 6,9 milioane euro, con-tribuție proprie, pentru deru-larea proiectului ISPA. Pe de altă parte, inițial, reședinței de județ i s-a propus alocarea sumei de 24 milioane euro, în timp ce ieri, aceasta scăzuse vertiginos. Ocupantul fotoliu-lui din Areni spune că administrația suceveană nu-și poate permite să angajeze bugetul local pentru o sumă mică, mai ales că aceasta poate bloca accesul la surse de finanțare bancară. „Recunosc că creditul din Proiectul «Utilități și mediu» este unul avantajos, fiind garantat de Guvern. În același timp, depinde de ce sumă se acordă în cadrul a-cestuia. Dacă ni se vor da 5 milioane de euro, spre exem-plu, oferta este neinteresantă, pentru că ne afectează gradul de îndatorare”, precizează e-dilul-șef, adăugând că bine-venite ar fi măcar 10 milioane de euro. Firma ce se ocupă de admi-nistrarea creditului de 86,3 milioane de euro din prima etapă, Ecoterm Gaz, ar putea semna un document oficial de deschidere a unei linii de finanțare pentru Suceava de 15 milioane de euro. Însă, chiar dacă intențiile vor fi mate-rializate, lucrările la reabili-tarea rețelelor de termoficare nu vor putea începe în acest an. În focul execuției urmau să intre patru puncte termice din municipiu. Demararea, acum, a procedurii de orga-nizare a licitației pentru adju-decarea prestatorului este tar-divă, parcurgerea tuturor eta-pelor încheindu-se undeva în iarnă. Perioadă în care, evident, nu se mai poate face mimic. Edilul-șef exclude ames-tecul politicului în derularea tratativelor, precizând că ne-gocierile sunt marcate doar de strategia de angajare și admi-nistrare a creditului. „Nu pun problema politică, dar insist pe aspecte de strategie, de an-gajare a creditului. Așteptăm hârtia oficială de la Ecoterm Gaz, cu suma de 15 milioane euro virate, iar funcție de aces-tea ne facem calculele de ri-goare, după care vom semna contractul cu Consiliul Județean”, a afirmat șeful administrativului. Domnia sa a încheiat menționând că, chiar dacă și celelalte localități garan-tează tot cu 20 la sută, terme-nii angajării veniturilor sunt cu totul alții. Municipiul reședință de județ are un buget cât al douăzeci de comune la un loc, iar garantarea cu acesta va da atât greutate, cât și credi-bilitate întregului Proiect „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene”. În prezent, gradul maxim de îndatorare al administrațiilor locale nu poate depăși o cincime din bu-get. Un proiect de act normativ prevede ridicarea plafonului până la 40 la sută.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI