Emilia Burlacu, o artistă dintr-o lume aparte

La ultima ediție (a VII-a, aprilie-mai 2005) a Expoziției-Concurs Naționale de Icoane „Rugămune Ție” (organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș), una din puținele competiții de gen, de nu va fi fiind chiar unica din țară la acest nivel, cel mai prețios premiu, premiul I, oferit de Episcopia Argeșului și a Muscelului, a fost câștigat de suceveanca Emilia Burlacu, fapt care a adus o lumină nouă pe chipul tatălui ei, cunoscut artist iconar. Să zicem lumina prezicerii îndeplinite, la cinci ani de la formulare, cu prilejul expoziției deschise împreună.
 

Într-adevăr, într-o ierarhie a împrejurărilor și oamenilor care au contribuit la punerea în va-loare a talentului său înnăscut, Emilia Burlacu va așeza întot-deauna cel mai sus mirosul de vopsele al casei în care a crescut și lecția implicită și cu timpul și explicită a tatii, favorizată de în-țelegerea și încurajarea mamei. Datorită lui a urmat Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Su-ceava, care după aceea i-a sus-ținut alegerea și reușita la Facul-tatea de Teologie Ortodoxă a U-niversității București, Secția Patrimoniu Cultural – Restau-rare Frescă, pe care a absolvit-o acum doi ani. Sunt artiști care se sting, spune, fără o puternică dorință lăuntrică de a-și urma drumul început și fără susținere. Emilia le-a avut pe amândouă: pe prima a cultivat-o, pe a doua o prețuiește. O mai avantajează și felul lucid în care se privește și cântărirea înțeleaptă a moti-vațiilor care îi susțin opțiunile. Astfel, între șantier și învăță-mânt a ales învățământul, nu pentru că perioadele de lucru la restaurare de frescă la o bise-rică veche din Piatra Neamț sau la „Sf. Dumitru” în Suceava nu ar fi fost pline profesional, ci pentru că atracția pentru icoană și pentru receptivitatea și plăce-rea copiilor de a picta s-au do-vedit mai mari. De aici și satis-facția cu care îmi povestește despre cele 3 mențiuni pe județ în anul școlar trecut și despre premiul III de anul acesta, la olimpiada de pictură religioasă, obținute de elevii ei de la Școala cu Clasele I-VIII Nr. 1 Suceava. În ceea ce o privește, partici-pând la târguri, la expoziții co-lective ale Filialei Suceava a U-niunii Artiștilor Plastici, a cărei membră a devenit, și la concur-sul național de la Curtea de Ar-geș, a visat mereu premiul su-prem al acestuia din urmă. Și a dobândit, rând pe rând, două premii II, o mențiune și un pre-miu special, pentru ca abia a-cum, să-l cucerească, sub sem-nul fericit al sărbătorilor de Paști ale lui 2005, cu un triptic, pictat pe lemn, cu Învierea Domnului în registrul de sus și cu Maica Domnului, în cel de jos, căreia i se închină Arhanghelii Mihail și Gavril și Sfinții Apostoli Pe-tru și Pavel. Cu extremele în-chise, tripticul prezintă citate din psalmi pe două papirusuri. Supunerea la canoane e regula în care a crescut-o cu severitate explicabilă facultatea, finețea și sensibilitatea desenului, a co-loritului însă îi aparțin și anunță o artistă iconară de valoare, cău-tată într-o zi de preoții cu gust artistic și cu o solidă cultură a icoanei. Ce-și dorește, Emilia Burlacu în această clipă a tinereții în-cununată de biruința profesio-nală mult dorită, mult trudită? „O icoană cu care să-mi susțin la ediția viitoare acest premiu”, spune, pentru că regulamentul concursului exclude posibili-tatea ca un artist să dobândeas-că de două ori premiul I. Adică o lucrare care să se bucure de recunoașterea juriului și să-l în-tărească în convingerea că pre-miul I acordat în 2005 Emiliei Burlacu nu a fost o întâmplare. Apoi, pentru că îi place și grafi-ca, să participe onorant la ediția de grafică a „Voronețienei” din acest an (dacă, spunem noi, prestigioasa manifestare de respirație națională cândva, nu va fi lăsată să moară). Cu atât mai mult, cu cât la ediția de anul trecut, închinată memoriei lui Ștefan cel Mare, o mențiune i-a răsplătit prezența cu o can-delă cu steagul de luptă al voie-vodului. Ce visează Emilia Bur-lacu, la vremea certitudinilor care i-au luminat chipul tatii și a credinței că are o stea bună? „Ceea ce visează orice iconar: să lucrez o catapeteasmă”. Bine, i-am răspuns, dar câți știu numele artistului care o face?” „Îmi ajunge că am să știu eu”, mi-a zis și nu m-am mirat: fiindcă în lumea picturii, lumea iconarilor e o lume aparte.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: