Vasilena Prepeliță și bordeiul ei, simbol al sărăciei (I)

Am în fața mea chitanța cu achitarea impozitului pe anul curent de către locuitoarea Vasilena Prepeliță, o umbră de femeie de 85 de ani, care îți provoacă milă numai uitându-te la ea. Spre deosebire de chitanța mea, din ianuarie (așa plătesc eu impozitul mereu), pe chitanța ei au apărut două rubrici noi, scrise cu pix: salubrizare și Pi. Anul trecut, am făcut o cerere către Primărie, anexând cuponul ei de pensie, de 850.000 lei, spre a fi scutită de impozit, pentru ea contând fiecare leuț. Am îndrăznit la actualii conducătorii ai comunei, pentru că am mai făcut așa în regimul comunist, scutind astfel două bătrâne, una de 94 ani și soră-sa de 88 ani, care aveau un venit foarte mic. Cât era el regimul de sever, am găsit înțelegere, dar de data asta nu am reușit.

 

Dacă ar vrea cineva să cunoască ce e aia sărăcie, la ea poate să se edifice pe deplin. Ea și gospodăria ei constituie simbolul sărăciei. Astfel au clasificat-o și elvețienii care au vizitat-o, dându-i ceva alimente. Un bordei cu o cameră, bun de muzeu (al sărăciei), lut pe jos, ferestre cât palma, o plită care deseori se desface, umplând camera de fum etc. Salubrizare!! Acest cuvânt m-a determinat să scriu cele ce urmează. Gospodăria acestei femei a fost “atacată” brutal în două rânduri. În mijlocul ogrăzii s-a plantat un stâlp de electricitate, iar cu câțiva ani în urmă, prin fonduri europene, s-a construit un zid chiar lângă pereții bordeiului, înalt de vreo 4-5 m (ca la pușcărie), în locul unde erau pomi fructiferi, iarbă. Pomii, în număr de 14, au fost tăiați, gardurile distruse, poarta mutată – luată de tot, în locul ei fiind zid, piatră peste tot. Ce mai, un tsunami s-a abătut peste mica și sără-căcioasa gospodărie a acestei văduve. Înainte și în timpul lucrărilor, i s-a promis că gardu-rile, poarta i se vor face din material nou, de către muncitorii de la șantier. Dar totul a ră-mas la nivelul de promisiune, femeia reme-diind și curățând ce a rămas după tsunami produs nu de natură, ci de mâna omului. Și asta, fără a primi măcar un leu. Nu știu cui folosește zidul, dar bordeiul este bombardat cu pietre când trec mașini, apa de pe drum de la ploi sau de la topirea zăpezii se scurge pe bordei, pe iarbă, așa încât “binele” a devenit un calvar pentru biata femeie. S-a promis un alt teren în locul celui ocupat de zid, dar, la sesizarea mea, au venit aceiași care au pro-mis, spunând că terenul aparține drumului, că ea a intrat pe terenul statului și că s-a luat laricea, ca plată a despăgubirilor. Dacă este așa, de ce inginerul constructor nu a spus de la început că e domeniul lor, că pomii au fost plantați abuziv și, cum cei de la putere sfidează simplul cetățean și-și fac de cap deseori, chiar să fi pomenit de amendă, ca să dovedească că ei sunt stăpânii?! Păi dacă laricea era pe domeniul public, de ce nu au luat-o cei de la drumuri? Înainte de alegerile prezidențiale, s-a promis cu convingere, credeam, că ne vor rămâne mai mulți bani în buzunar, că vom trăi mai bine. Au promis și unii, și alții. Eu am îndemnat-o pe această femeie să vină la vot, că e spre binele nostru. Acum, ea a venit cu chitanța la mine și m-a întrebat: De ce m-ați mințit, unde e acel bine? Oare ce să-i spun, că bine este pentru cei care și-au propus salarii de 60 de milioane, că ei au mințit, nu eu? Ce ziceți? Ea n-are televizor, n-are nici lumină (cu stâlpul electric în gât), n-are, de multe ori, nici petrol pentru lampă. Eu nu-i spun că nu numai ea n-are bani pentru operație de cataractă, că o mare de oameni stă la rând pentru medicamente de care depinde viața bolnavilor, și pleacă fără ele sau în cel mai bun caz cu câteva pastiluțe, pe care le iau cu mâini tremurânde doar o zi, două. Nu-i spun, să n-o supăr mai tare. Îi pot spune că inven-tarea de noi taxe și impozite se va reflecta în bine pe viitor? Care viitor, pentru cei trecuți de 85 de ani? Vor apuca ei Uniunea Europeană? Fiecare clipă există prin ea însăși și fiecare ceas al vieții noastre are prețul său. Trecutul este un vis din care ne-am trezit. Viitorul este un vis pe care nu l-am visat încă. Suntem făcuți să ne bucurăm de acest moment, oricum ar fi el, pentru că nu știm ce va conține pentru noi clipa următoare sau dacă ea va mai fi. (Va urma) ARTEMIZIA GHEORGHI, comuna Brodina