Specialiștii agricoli, acuzați că se țin de politică

< Numărul mare de nemulțumiri pe tema fondului funciar înregistrat la Prefectură este și din cauza lor, susține Orest Onofrei Participând la o ședință cu personalul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, camerelor agricole și centrelor de consultanță din teritoriu, prefectul Orest Onofrei le-a pus în vedere acestora că 80 la sută din reclamațiile, sesizările și petițiile ajunse la Prefectură sunt pe tema fondului funciar și că numărul mare de nemulțumiri înregistrat este și din cauza lor.
 

Domnia sa susține că unii dintre aceștia nu fac treabă și se țin de politică, iar alții sunt implicați în tot felul de nereguli, reclamate deocamdată, dar încă nedovedite. Prefectul susține că, deși se beneficiază de prezumția de nevinovăție, există prea multe reclamații, în special la adresa lucrătorilor de la camerele agricole comunale, pentru ca acestea să nu fie luate în considerare. ‘Nu este normal ca, împreună cu unii primari, în loc să rezolve atribuțiile lor de fond funciar și cele privind ajutoarele pentru agricultură, ei stau și comentează. Specialiștii în cauză sunt funcționari publici și nu au voie să aibă comportament, atitudini și reacții politice în timpul serviciului’ a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI