Crai nou nr. 9775 din 2026-07-15

Evanghelia zilei

În vremea aceea, cunoscându-L pe Iisus, oamenii din ţinutul Ghenizaretului au trimis în tot acel ţinut şi au adus la El pe toţi bolnavii. Şi-L rugau ca numai să se atingă de poala hainei Lui; şi câţi se atingeau, se vindecau. Atunci au venit din Ierusalim la Iisus fariseii şiCiteşte

Ne vorbesc Părinţii Bisericii

 Toată durerea suferită de orice om, de la Adam până la sfârşitul veacului, toate, toate, fără alegere le-a simţit Domnul într-Însul. De aceea, ocările, ispitele, hulirile, greutăţile, austerităţile, toate greutăţile şi muncile oamenilor au chinuit sufletul lui Iisus. Ba încă mai grozav decât cele ce le-a pătimit. Toate necazurile mariCiteşte

E o variantă care, de principiu, are şanse

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că varianta unor guverne minoritare care să se succeadă este posibilă în teorie, însă este dificil de pus în practică. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat marţi, la Ambasada României din Paris, că negocierile pentru formarea noului Guvern rămân deschise şi că speră caCiteşte

Cu capul în traistă

Cu capul în traistă

 Nu râdeţi: sunt un mare cititor de presă, fie printată, fie pe Net, iar emisiunile de „dezbateri” politice îmi răpesc o groază de timp. Am folosit ghilimelele deoarece în respectivele emisiuni nu se dezbate mai nimic, ci se manipulează grosier, se aduc laude greţoase partidului patron, se enunţă secrete numaiCiteşte

Preţurile la utilităţi „au luat-o razna” şi ne afectează pe toţi

Asociaţia Foaie Verde din Bucovina a transmis un comunicat de presă prin care critică creşterea excesivă a preţurilor la utilităţi, considerând că acestea au depăşit orice limită rezonabilă şi că cetăţenii sunt „furaţi într-un mod legal”. Potrivit coordonatorului asociaţiei, Dan Acibotăriţă, un exemplu elocvent este preţul apei reci şi alCiteşte

Bărbat de 75 de ani, reţinut în arest după ce a condus beat şi fără permis

Poliţiştii din zona Mălini au continuat cercetările într-un caz de conducere sub influenţa alcoolului şi fără permis, dispunând reţinerea unui bărbat în vârstă de 75 de ani. La data de 5 iulie, în jurul orei 17:39, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Mălini au oprit în trafic, pe DNCiteşte

Bărbat reţinut la Vatra Dornei după ce şi-a atacat şi rănit fiul cu un cuţit

Un bărbat de 66 de ani, din Vatra Dornei, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce, în urma unui conflict spontan, şi-a lovit fiul cu un cuţit în zona mâinii stângi. Potrivit Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, incidentul s-a produs luni, 13 iulie, în jurul orei 17:00, la locuinţaCiteşte

FRF a acordat certificatul de participare în Liga a 2-a pentru 28 de echipe

FRF a acordat certificatul de participare în Liga a 2-a pentru 28 de echipe

> ACSM Cetatea 1932 Suceava, printre beneficiare Federaţia Română de Fotbal, a anunţat, marţi, prin intermediul site-ului oficial că Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF a acordat Certificatul pentru participarea în sezonul 2026-2027 al Ligii a 2-a pentru 28 de echipe. Echipele înscrise în procesul de Certificare pentru Liga aCiteşte

Amical la Putna, Cetatea 1932 Suceava – CS Vicovu de Sus

Azi, pe unul dintre cele mai moderne terenuri de fotbal din judeţ, la Putna, cu începere de la ora 18:00, Cetatea 1932 Suceava va întâlni, în cel de-al patrulea amical al verii, divizionara de Liga a IV-a CS Vicovu de Sus. Elevii lui Petre Grigoraş speră la un „scor fluviu”,Citeşte

„Convorbiri critice” la Memorialul Ipoteşti cu Ioana Bot şi Cătălin Cioabă

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează, pe 21 iulie, o nouă ediţie a întâlnirilor „Convorbiri critice”. Imaginea pe care o avem, astăzi, despre Mihai Eminescu, scriitorul, poetul naţional al românilor, jurnalistul politic, este datorată în cea mai mare măsură comentatorilor săi şi editorilor operei sale. AdicăCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI