Euro a revenit la valorile din aprilie
Evoluţia numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populaţie a fost infectată, dar şi creşterea apetitului pentru risc, în condiţiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V”, la fel ca şi cea din China, a permis monedelor de la marginea zoneiCiteşte


























Comentarii