Într-o mută încremenire, cu feţele trase de nesomn şi lupte, cu arma la picior şi sub asprele priviri ale comandanţilor de front, pe jos ori în picioare, sprijiniţi de patul armelor ori de turela tancurilor, tăcuţi, soldaţii prea supuşi ai Majestăţii Sale ascultau vocea gravă, tărăgănată şi un pic bâlbâită a lui George VI (alias Bertie) (1895-1952), rege al Marii Britanii şi împărat al Indiei, care răbufnea din microfonul postului BBC, ridicând moralul conaţionalilor săi din Imperiu, greu încercaţi de agresivitatea Germaniei naziste.
Când fratele său, regele de tristă amintire Eduard al VIII-lea, a abdicat, pactizând cu naziştii, George al VI-lea a salvat imaginea monarhiei „bântuită de spectrul republicanismului” şi i-a asigurat fiicei sale, Elisabeta a II-a, „mult iubita bunică de azi”, o moştenire trainică, tronul monarhiei britanice.
În aceeaşi perioadă critică pentru umanitate, un vrednic primar al Cernăuţiului de odinioară, dr. Traian Popovici (1892-1946), avocat de profesie, de loc din „Udeştii de pe Suceavă”, a reuşit să rezolve parţial „chestiunea evreiască” a deportărilor în Transnistria, în tragicul an 1941, salvând de la moarte sigură, în mod tacit, un număr însemnat (câteva zeci de mii) de etnici evrei bucovineni. A intrat în eternitate ca „Drept între popoare”, conferindu-i-se astfel prima distincţie de recunoştinţă acordată unui român de statul Israel, în 1969, la 23 de ani după trecerea sa în eternitate.
Comentarii