ÎNCHIPUIRE                       Vine spre mine o carte                        În care-un deceniu          Citeşte

Sunt foarte mulți acei care, astăzi, citesc și călătoresc. Însă, dintre ei, aproape toți nu pot fi autori de cărți. Nici nu-și propun aceasta. Mi se pare de înțeles. Devin, în schimb (ceea ce nu-i rău), admirabili depozitari de informații, impresii, de frumoase și stăruitoare aduceri aminte. E și acestaCiteşte

Mi se pare nimerit să încep aceste rânduri chiar cu o zicere a scriitorului Grigore Ilisei într-un interviu apărut în „Bucovina literară” spre finalul primului an din veacul în care ne aflăm: „Talentul există doar acolo unde se naște un talent”. Cer îngăduința să ies din înțelesul general pe care-lCiteşte

Mai ales acum, aș accepta cu îngăduință – și, deopotrivă, cu îngândurare – întrebările: de ce mi-am făcut din statuile Sucevei un subiect jurnalistic predilect? De ce o asemenea conduită a condeiului, când, de pildă, s-ar putea scrie apăsat despre ruinarea – până aproape de dezintegrarea ei totală – aCiteşte

Aș crede că universitarul Mihai Iacobescu își măsoară vârsta nu în unități de timp, ci în cărțile al căror autor este, știind că numai viața lor i-o sporește pe-a lui. În recentul august a trecut în liniște, cu elegantă înțelegere, peste momentul 75 al trăirii sale.   A vrut parcăCiteşte

În miezul deceniului cinci din veacul trecut, am prins o parte din anii când Suceava avea două statui. Multe zidiri bisericești ce vin din vechi timpuri, ridicate din poruncă voievodală, o mulțime de dughene, pivnițe din piatră și … două statui.   Ambele, aducând spre fiecare zi din contemporaneitate chipulCiteşte

Scriam recent, tot sub auspiciile acestor pagini de ziar, despre odiseea prin care a trecut (și mai trece!) statuia lui Petru I Mușat dezvelită cu 37 de ani în urmă lângă impunătorul edificiu al Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul Sucevei.   Am făcut-o nu doar pentru că, dinCiteşte

Istoria se învață și se trăiește, întreținându-i lucrarea. Fără ea nu poți medita asupra a ceea ce s-a săvârșit în timp, în afara ei nu poți viețui. De aceea, cred, am reținut cândva un gând purtând înțelepciunea lui M.Kogălniceanu: „După priveliștea lumii, după minunile naturii, nimic nu este mai interesant,Citeşte

Când numele unui creator de artă intră în grijile comunității și, deopotrivă, ale bisericii, e un semn că memoria timpului lucrează bine, în folosul valorilor. Acest gând m-a încercat duminica trecută (7 octombrie), când, pe panglica ce îmbrățișa florile unei coroane așezate în fața altarului ctitoriei de rugăciune de laCiteşte

Aproape glumind, aș zice că o carte ce „găzduiește” texte publicate anterior în pagina de ziar este, în anume cazuri, gata citită. Precum cea cu excelentul titlu „Cioban la stele”, semnată de Dumitru Brădățan, însumând interviuri (și nu numai) pe care, când osteneam împreună cu autorul lor la ziarele „ZoriCiteşte