Când vom vedea artistul din taina bronzului ?

În miezul deceniului cinci din veacul trecut, am prins o parte din anii când Suceava avea două statui. Multe zidiri bisericești ce vin din vechi timpuri, ridicate din poruncă voievodală, o mulțime de dughene, pivnițe din piatră și … două statui.

 

Ambele, aducând spre fiecare zi din contemporaneitate chipul lui Ciprian Porumbescu și pe cel al lui Simion Florea Marian. Busturile fuseseră dezvelite în 1933 și, respectiv, 1935. Au trecut mai mult de 40 de ani pentru ca așezarea – bogată, întâi de toate, în mărturii și simboluri istorice – să primească din nou daruri ale sensibilității unor artiști întemeietori de opere sculpturale. Așa se face că, acum, reședința județului cuprinde în zestrea ei de valori amplasate în spațiul public 19 statui (majoritatea ivindu-se aici, prin neostenite preocupări și ambiții recuperatoare, în anii imediat următori lui 1975). Lor le-am alătura și cele câteva mozaicuri de pe pereții unor blocuri (păcat că a rămas doar o amintire creația de acest gen, plăsmuită de Traian Brădean și Iacob Lazăr, de pe zidul de la stradă al cunoscutei I.U.P.S.!). Voința admirabilă a unor oameni de cultură aparținând vârstei mai tinere a urbei i-a „readus” aici, în expresia artistică izvodită de reputați sculptori români, pe Ștefan cel Mare, Petru I Mușat, Petru Rareș, a reînviat prin creație monumentală jertfa supremă a Brâncovenilor, a așezat, în locuri ce pot evoca permanențe ale artei, culturii și istoriei neamului nostru, chipurile, executate în bronz, ale lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negri, Traian Chelariu, Vladimir Florea, a găsit bune amplasamente pentru monumente inspirate de generoase teme și idei, purtând semnătura unor faimoși sculptori, a unor somități în domeniu, cum este – în cazul a două lucrări – Ion Jalea. Suceava – nu e doar credința mea – merită mai multe statui. Istoria sa (cu rezonanțe în sufletele ce populează aceste pământuri) îndreptățește, de pildă, existența aici a unei galerii a voievozilor care – pe lângă numele domnitorilor pomeniți mai înainte – să „reînvie” și pe cele ale lui Alexandru cel Bun. Vasile Lupu, Alexandru Lăpușneanu. (E o părere. Istoricii o pot corecta cu opțiunea lor). În timp, ar deveni posibil să se închege preocupări pentru împlinirea a ceea ce ne imaginăm acum. Până atunci, însă, edilii și diriguitorii culturii municipiului au șansa ca, în scurt timp, să ridice la 20 numărul statuilor din Suceava. Cum? Am aflat că la Muzeul Bucovinei se află, de câțiva ani, un bust de bronz al artistului George Löwendal. A fost donat acestei instituții de către Fundația „Ion Basgan” din București. Evident, cu bunul gând ca opera să devină parte a patrimoniului de artă monumentală al Sucevei. Autorul creației – Panait Chifu. Un dar care ar fi trebuit să miște sensibilități ale locului. Cum s-a și întâmplat, dar numai la nivelul conducerii norocosului așezământ muzeal. Deci, două nume de făurari din cuprinsul artei românești, cea prin care suntem mai bine cunoscuți și recunoscuți pretutindeni, păstrându-ne numele în memoria timpului. Primul, Löwendal, cel onorat de gestul creator care i-a așezat chipul în taina bronzului. Personalitate complexă – a fost, în cei 67 de ani ai săi, regizor, actor, pictor scenograf, maestru de balet, poet, profesor în învățământul artistic. S-a remarcat prin grafică, dar a excelat, mai ales, prin originalitatea portretelor, prin zugrăvirea chipurilor de țărani din Bucovina, pictorul – sensibil – citind cu acuitate și înțelegere în viața mărturisitoare a acestora. Nu puține sunt elogiile privitoare la înzestrarea sa plurivalentă, la ceea ce-i particularizează plăsmuirile artistice. Academicianul Răzvan Theodorescu, spre exemplu, spunea că Löwendal e „…un fenomen în felul său și un unicat”. Al doilea, Chifu, unul dintre sculptorii români despre care vorbesc opere ce s-au detașat în ambianța selectă a numeroase expoziții naționale și internaționale (China, Taiwan, Mexic, Spania, Japonia, Belgia, Franța, Elveția, Grecia, Ungaria, Italia, Canada), premiile pe care le-a primit în România și în alte locuri de pe Pământ (Coreea de Sud, Japonia, Germania, Italia, Spania, Olanda), lucrările ce-i poartă semnătura în colecții din aproape 30 de țări. E de înțeles că le-ar sta foarte bine Sucevei, zestrei ei de bunuri sculpturale dacă aici – printre noi/lângă noi – s-ar afla o reușită artistică aparținând unui talent primit și prețuit în atâtea locuri din lume Informațiile cuprinse în rândurile de mai înainte despre ambii artiști pledează – convingător, înclin să cred – pentru stingerea inerției, a amorțelii în stabilirea unui loc potrivit și cheltuirea unei sume de bani (infinit mai mică decât cea investită în întruparea creației în bronz) pentru construirea piedestalului de pe care bustul artistului să se ofere privirilor. Bucovina – aș zice – își poate „revendica” această creație (aflată, iată, în stăpânirea Sucevei), întrucât ea însăși, prin oameni, monumente și peisaje, a trecut, pentru neuitare, în universul artistic al operei numită Löwendal. Ne-am situa în firea lucrurilor dacă am fi cuprinși de nădejdea că municipalitatea, ocolind mimetismul, se va învrednici să pună la inimă, în fiecare zi, valorile adevărate din lumea în care ne rostuim viața.