ÎNCHIPUIRE
Vine spre mine o carte
În care-un deceniu
Încearcă să-şi afle destinul.
Fiecare pagină deschide-o poveste,
Cruce îşi face-n întâile rânduri
Un suflet ciudat,
Aproape de nimeni ştiut,
Care vrea să nu uit
Că poate trăi sau muri
Împreună cu toţi cunoscuţii.
Cu ei în biserici să intre
Şi-n strană să cânte
Sau în crâşme
S-audă cum plânge-o
Prăfuită vioară.
Cu ei să îndure mai mult
Decât firea i-o-ngăduie,
Să strige pe dealuri că arde
În capăt de sat
O casă uitată de lume,
Începută-ntr-un veac
Şi terminată în altul.
Cartea-şi revendică azi autorul
Cu mintea plecat
În multe din cele ce nu-s
Decât semne-ale timpului
Prin secundele căruia
Şi-acum rătăcesc.
CEL COBORÂTOR…
Anii erau nişte mânji
Cărora nimeni,
Atunci,
Nu le putea cuminţi
Neastâmpărul.
Sufletul mamei
Umbla după mine,
Cel coborâtor
Dintr-o fire şi azi curioasă.
Prieteni îmi spun
Că mai sunt căutat
Pe o vale şi-acum
Luminată de-un râu
Înstelat.
AMINTIRILE
Sentiment de-obosită romanţă?
Amintirile mor,
Nici noi prea departe de ele
Nu suntem.
Pe-aproape —
Doar albii uscate
Cu setea pe buze,
Pâraie cu gâturi întinse
Spre firave ploi,
Doar brume
Şi golul din plopii
Ce vor
După frunze să strige.
De-ar şti
Să vorbească-amintirile
Atunci când în ele şi noi
Ne vom duce,
Din neguri, din palide bronzuri
O nouă poveste
Cu bune rostiri
Va fi să învie.
SEAMĂN CU O ZI
Poza aceasta-i o veche poveste
Uitată-ntr-o ramă,
În ea se ascund
Privirile mele de-atunci
Şi cele de-acum, liniştite,
Care ştiu să culeagă-amintiri
Din colburi prea calm aşezate-n
Veşmintele vremii.
Celui ce-a vrut să-mi învie pereţii
Cu-atâtea imagini
Uşor i-ar fi fost să-nţeleagă
Că ele sunt multe
Când eu îs doar unul,
Cel care seamăn c-o zi
Rătăcită în viscol.
PLECĂRILE MELE
Vin de departe,
Aş fi vrut—
Aminte-mi aduc—
Cerul să-l pot aduna
Cu degete-abia învăţate
Să-i mângâie mamei obrajii.
Vorbele spuse acum
La fel de curate îmi par
Ca ieşirea în aer
A primilor muguri
Pe care-i îmbată lumina.
Prea greu, până-aici,
Mi-a fost drumul,
Prea multe căderi în urât
S-a-ntâmplat să trăiască
Plecările mele-n
Nedumerirea din ceţuri.
Să descâlcesc
Mulţimea de gânduri ciudate,
Să scutur imagini
Mai strâmbe ca literele
Unui alt alfabet,
În ceasuri de pace-am lăsat
Ca ochii în mine întâi să privească.
ÎNŢELEPCIUNEA DIN PIATRĂ
Lângă-nţelepciunea Sihastrului
Mi-i teamă să cred
Că săracă vi-i mintea.
În stânca chiliei
Se-aud
Cum se-nchină şi-acum
Cuvintele spuse
Sau ades’ negrăite
De bătrânul Daniil.
E-n piatră şi timp
Neodihna meditaţiei sale,
Cineva, de aceea, a fost
Să pună-n imagine
Trupul clepsidrei,
Aşezându-ne viaţa-n
Nisip gânditor.
S-AU TOT DUS
Cu ei,
Cei care singuri trăiesc
În uitarea din lume,
A plecat de acasă şi casa.
Rătăcirea-i un suflet pierdut.
Nici unde-i pustiul nu ştim,
Numai celor din humă
Le păşim pe aproape
Strigându-i pe nume.
Cum vă mai cheamă pe voi –
Moştenitori
Ai bătrânilor stinşi –
E-o săracă-amintire.
S-au tot dus,
Cu numele lor
A plecat de acasă şi casa.
SĂ M-ADUNE
Emoţia dimineţilor mele
E o iarbă-nrourată.
Cine va fi să m-adune,
Să mă-ntoarcă din ea,
Acela e frate-al
Uimirii în care
Întârzii prea mult,
S-aud cum în linişte
Cuvântul se-mbracă de nuntă.
Din volumul “Drum prin insomnii”, în curs de apariţie la Editura “Junimea” din Iaşi
Comentarii