ION PARANICI

658-ion-paranici                             ÎNCHIPUIRE

 

                    Vine spre mine o carte

                       În care-un deceniu

                Încearcă să-şi afle destinul.

       Fiecare pagină deschide-o poveste,

Cruce îşi face-n întâile rânduri

Un suflet ciudat,

Aproape de nimeni ştiut,

Care vrea să nu uit

Că poate trăi sau muri

Împreună cu toţi cunoscuţii.

Cu ei în biserici să intre

Şi-n strană să cânte

Sau în crâşme

S-audă cum plânge-o

Prăfuită vioară.

Cu ei să îndure mai mult

Decât firea i-o-ngăduie,

Să strige pe dealuri că arde

În capăt de sat

O casă uitată de lume,

Începută-ntr-un veac

Şi terminată în altul.

 

Cartea-şi revendică azi autorul

Cu mintea plecat

În multe din cele ce nu-s

Decât semne-ale timpului

Prin secundele căruia

Şi-acum rătăcesc.

 

 

CEL COBORÂTOR…

 

Anii erau nişte mânji

Cărora nimeni,

Atunci,

Nu le putea cuminţi

Neastâmpărul.

Sufletul mamei

Umbla după mine,

Cel coborâtor

Dintr-o fire şi azi curioasă.

 

Prieteni îmi spun

Că mai sunt căutat

Pe o vale şi-acum

Luminată de-un râu

Înstelat.

 

AMINTIRILE

 

Sentiment de-obosită romanţă?

 

Amintirile mor,

Nici noi prea departe de ele

Nu suntem.

Pe-aproape —

Doar albii uscate

Cu setea pe buze,

Pâraie cu gâturi întinse

Spre firave ploi,

Doar brume

Şi golul din plopii

Ce vor

După frunze să strige.

 

De-ar şti

Să vorbească-amintirile

Atunci când în ele şi noi

Ne vom duce,

Din neguri, din palide bronzuri

O nouă poveste

Cu bune rostiri

Va fi să învie.

 

 

SEAMĂN CU O ZI

 

Poza aceasta-i o veche poveste

Uitată-ntr-o ramă,

În ea se ascund

Privirile mele de-atunci

Şi cele de-acum, liniştite,

Care ştiu să culeagă-amintiri

Din colburi prea calm aşezate-n

Veşmintele vremii.

Celui ce-a vrut să-mi învie pereţii

Cu-atâtea imagini

Uşor i-ar fi fost să-nţeleagă

Că ele sunt multe

Când eu îs doar unul,

 

Cel care seamăn c-o zi

Rătăcită în viscol.

 

 

PLECĂRILE MELE

 

Vin de departe,

Aş fi vrut—

Aminte-mi aduc—

Cerul să-l pot aduna

Cu degete-abia învăţate

Să-i mângâie mamei obrajii.

 

Vorbele spuse acum

La fel de curate îmi par

Ca ieşirea în aer

A primilor muguri

Pe care-i îmbată lumina.

 

Prea greu, până-aici,

Mi-a fost drumul,

Prea multe căderi în urât

S-a-ntâmplat să trăiască

Plecările mele-n

Nedumerirea din ceţuri.

 

Să descâlcesc

Mulţimea de gânduri ciudate,

Să scutur imagini

Mai strâmbe ca literele

Unui alt alfabet,

În ceasuri de pace-am lăsat

Ca ochii în mine întâi să privească.

 

 

ÎNŢELEPCIUNEA DIN PIATRĂ

 

Lângă-nţelepciunea Sihastrului

Mi-i teamă să cred

Că săracă vi-i mintea.

 

În stânca chiliei

Se-aud

Cum se-nchină şi-acum

Cuvintele spuse

Sau ades’ negrăite

De bătrânul Daniil.

E-n piatră şi timp

Neodihna meditaţiei sale,

Cineva, de aceea, a fost

Să pună-n imagine

Trupul clepsidrei,

Aşezându-ne viaţa-n

Nisip gânditor.

 

 

S-AU TOT DUS

 

Cu ei,

Cei care singuri trăiesc

În uitarea din lume,

A plecat de acasă şi casa.

 

Rătăcirea-i un suflet pierdut.

 

Nici unde-i pustiul nu ştim,

Numai celor din humă

Le păşim pe aproape

Strigându-i pe nume.

Cum vă mai cheamă pe voi –

Moştenitori

Ai bătrânilor stinşi –

E-o săracă-amintire.

 

S-au tot dus,

Cu numele lor

A plecat de acasă şi casa.

 

 

SĂ M-ADUNE

 

Emoţia dimineţilor mele

E o iarbă-nrourată.

Cine va fi să m-adune,

Să mă-ntoarcă din ea,

Acela e frate-al

Uimirii în care

Întârzii prea mult,

 

S-aud cum în linişte

Cuvântul se-mbracă de nuntă.

 

Din volumul “Drum prin insomnii”, în curs de apariţie la Editura “Junimea” din Iaşi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: